Un jandarm botoșănean a primit Diploma de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru profesionalism, dedicare și consecvență în îndeplinirea misiunilor încredințate, sergentului major Dumitru Haivas i-a fost conferită Diploma de Onoare a M.A.I., cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne - 16 iunie 2022.
Subofițerul a urmat cursurile Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni în perioada 2017 - 2018, la terminarea acesteia fiind repartizat la Direcția de Jandarmi a Municipiului București, unde a activat până pe data de 1 mai 2022, când a fost transferat la Detașamentul 3 Jandarmi Dorohoi, în cadrul căreia execută misiuni de ordine publică.
În luna iunie a acestui an, jandarmul a prins în flagrant, după o urmărire de câteva sute de metri, un bărbat care a smuls din mâna unei femei în vârstă o bancnotă de 100 de lei, în zona Pieței Centrale a municipiului Dorohoi.
Bărbatul s-a apropiat de bătrânica care astepta la rând, în fața unui magazin și, după ce s-a prefăcut interesat de produsele de pe raft, i-a smuls femeii bancnota de 100 de lei pe care aceasta o ținea în mână și a luat-o la fugă.
Un echipaj de jandarmerie, din care făcea parte sergentul major Dumitru Haivas, a auzit strigătele de ajutor și a pornit imediat în urmărirea făptuitorului, după aproximativ 300 de metri reușind să îl rețină.
La acea dată, bărbatului în vârstă de 42 de ani i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar femeia și-a primit înapoi banii sustrași.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024