Atmosfera din Centrul Vechi al municipiului Botoșani a explodat aproape de miezul nopții de duminică, la câteva zeci de minute distanță de marea sărbătoare a orașului.
Așteptată continuu de publicul botoșănean, trupa de artiști „Plăieșii” din Republica Moldova a ajuns în sfârșit pe scenă. Programul s-a decalat puțin și astfel moldovenii au început efectiv să cânte și să încânte în jurul orei 22:30.
A durat ceva timp până și-au acordat instrumentele și până când organizatorii au reușit să ofere funcționalitate la șapte microfoane, având în vedere că tot atâtea sunt vocile Plăieșilor.
Prezentatorii le-au făcut o intrare mai…neobișnuită anunțând că au venit de ”peste mări și țări”, pentru ca apoi să ajungă la concluzia că Republica Moldova se află peste un… ocean.
În așteptarea prestației artistice a acestor cântăreți în vogă la această oră, publicul a început să le scandeze numele.
Și nu a fost dezamăgit.
A fost de departe cel mai reușit moment al serii, botoșănenii fiind scoși din starea de apatie cu care au stat atâtea ore. S-au auzit țipete din public și numeroase aplauze. Câteva mii bune de oameni au așteptat acest concert.
În spatele scenei a ajuns și primarul de la Corni care a venit special pentru a lua datele de contact ale Plăieșilor pentru a-i invita și la Zilele Comunei din localitatea lui.
De asemenea, numeroase persoane au venit special pentru acești artiști care au oferit un spectacol complet.
Ca niciodată, scena a fost păzită anul acesta de Poliția Locală și nu de jandarmi așa cum a fost în anii trecuți. Motivul nu este la acest moment cunoscut, însă este foarte posibil ca polițiștii să fi preluat această „misiune” având în vedere că au în atribuții asigurarea ordiniiși liniștii publice în Centrul Vechi al municipiului.
În orice caz, deși nu au stat lângă scenă, echipajele de jandarmi au patrulat continuu perimetrul. Nu au fost înregistrate incidente deosebite.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024