Era seara zilei de 15 noiembrie, adică duminică, în jurul orei 21:00. Un grup de tineri printre care și un minor de 16 ani se aflau afară, pe strada col. Tomoroveanu. Printre ei și Marius C. un botoșănean care suferă de un handicap accentuat de grad IV pentru care primește pensie de invaliditate.
Tânărul a declarat că se afla cu prietenii pur și simplu, fără a face ceva deosebit.
”La un moment dat un echipaj de jandarmi a oprit în dreptul nostru și au coborât pentru a ne legitima. Menționez că jandarmul care m-a abordat nu s-a recomandat și a cerut datele, am dat datele și a zis să aștept. Menționez că nu am fost pus ”în gardă” cu motivul controlului, după circa 5 minute, am fost chemat la mașină și am fost pus să semnez un proces verbal cică pentru băuturi alcoolice în spațiul public”, ne-a declarat Marius.
El și-a continuat povestea și a adăugat că a vrut să știe de la echipajul de jandarmi cum s-a ajuns la concluzia că ei consumă alcool, dacă în realitate nu ar fi fost așa.
”Am întrebat de ce și mi-a zis sec: semnezi sau vei primi 5 milioane de lei amendă în poștă, am semnat presat de moment și de emoții la sfârșit după ce am semnat ”ca primarul” întreb din nou de ce am fost sancționat și jandarmul a zis să mă duc acasă. Din nou menționez că vorbeam și nu consumam nimic, nici măcar apă plată”, a povestit Marius.
Situația este una deosebită având în vedere că printre cei sancționați se afla și un minor care a primit și el amendă.
”În tot acest eveniment a fost sancționat și un minor de 16 ani. Voi depune contestație la Tribunal pentru că ce mi s-a întâmplat mie e ceva absurd și în plus eu sufăr de un handicap de vedere pentru care port ochelari cu dioptrii foarte mari. Dacă e cazul voi solicita și înregistrările video de la camerele de supraveghere din zonă pentru a dovedi abuzul creat”, a mai povestit Marius.
De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi susțin că pe stradă au fost identificați doar cei doi băieți și care ar fi fost surprinși consumând bere dintr-un pet de 2,5 litri. ”Aveau petul acolo. Unul dintre ei, cel major a fost sancționat cu 100 de lei iar celălalt, de 16 ani cu amendă în valoare de 50 de lei”, a declarat Ovidiu Burac, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.
Reprezentantul IJJ le-a recomandat tinerilor să se adreseze instanței de judecată dacă au nemulțumiri legate de sancțiuni. Asta în timp ce, unul dintre amendați a concluzionat: ”E trist că autoritățile în loc să mă protejeze, abuzează”.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile