Jerbe de flori pentru poetul nepereche cu oficiali şi covor roşu - FOTO&VIDEO
Imediat după şedinţa de Consiliu Local grupul impresionant care a participat în plenul municipal a coborât în Piaţa Revoluţiei pentru a depune coroane şi jerbe de flori la statuia poetului naţional Mihai Eminescu din faţa Teatrului Mihai Eminescu.
Cum acţiunea în program a fost stabilită pentru ora 9:45 toţi cei adunaţi în faţa Primăriei au aşteptat aproximativ un sfert de oră, răstimp în care au discutat între ei. Au lipsit de la depunerea de jerbe de flori şefii celor două instituţii organizatoare, respectiv primarul Ovidiu Portariuc care întâmpină probleme de sănătate şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu care a coborât pentru câteva minute în Piaţa Revoluţiei unde i-a salutat pe oficiali după care a părăsit zona cu maşina personală. Au reprezentat însă aceste două instituţii adjuncţii acestora, respectiv viceprimarii Viorel Iliuţă şi Cosmin Andrei şi vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu.
Au depus coroane la statuia poetului nepereche reprezentanţii Prefecturii Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria municipiului Botoşani, Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural, Uniunea Scriitorilor din România, PSD, PNL, Forţa Civică sau PP DD.
CITEŞTE:
Şedinţă fulger de CL cu prefect, poeţi şi parlamentari şi fără primar – FOTO&VIDEO