Postul de conducere din cadrul Memorialului Ipoteşti – Centrul de Studii Mihai Eminescu va fi scos la concurs de către Consiliul Judeţean. În ciuda eforturilor depuse de actualul ocupant al acestei funcţii, Miluţă Jijie la Ministerul Culturii, nota de la evaluarea anuală nu îi permite continuarea actului managerial.
Consiliul Judeţean a primit un răspuns de la reprezentanţii ministerului de la Bucureşti prin care este precizat faptul că postul ar urma să fie scos la concurs în condiţiile în care nota la evaluare nu este peste 9.00. Aceeaşi solicitare a fost de altfel făcută şi de
Miluţă Jijie care a trimis o adresă similară către forurile din capitală. „
Nu există cadru legal pentru a-şi păstra funcţia, în trei luni de zile trebuie să scot la concurs, am cerut clarificări de la Ministerul Culturii. Trebuie să scot la concurs, dl. Jijie şi toţi care îndeplinesc condiţiile să se înscrie la concurs, trebuia să aibă notă peste 9.00, putea să aibă 9.01, este adresă oficială de la minister”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean. Odată cu postul de conducere de la Memorialul Ipoteşti vor fi scoase şi cele de la Rapsozii Botoşanilor şi Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale ocupate de
Ioan Cobâlă, respectiv
Ion Ilie care ar urma să se pensioneze.
CITEŞTE:
Director din CJ pe picior de plecare după evaluare cu „schepsis”