Dimineața zilei de vineri, 24 aprilie 2015. Premieră pentru Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă de la Botoșani care a intermediat locuri de muncă într-un cadru inedit. La Uvertura Mall. Printre șomeri, oameni de la sate care au intrat pentru prima dată într-un mall. Au ce povesti când se întorc acasă.
Înainte de ora 9:00 deja au început să urce scările rulante sau să ocupe liftul din sticlă primii botoșăneni care sunt oficiali șomeri. Unii chiar se află în căutarea unui loc de muncă. Alții, nici vorbă. Au venit și agenți economici, în jur de 30, mai mulți oricum ca la precedentele acțiuni ale AJOFM-ului. A ajutat și locația, sala în care s-a desfășurat bursa fiind una cu adevărat elegantă. Bursă cu ștaif.
În linia întâi, un grup de vreo cinci sătence și bărbați. Cu toții semi-analfabeți. Unii doar cu patru clase, alții cu șase. Se chinuiau să citească întrebările dintr-un chestionar, rar, ca niște copii de grădiniță. ”Noi nu vrem loc de muncă, ne-au trimis de la Corni, de la primărie. Ne-au spus că nu mai primim ajutoare sociale dacă nu venim. Dar noi nu știm să citim. Cine ne angajează?”, spune o doamnă privind pierdută în jur. Stau cu toții ciorchine în mijlocul sălii. Funcționarii de la AJOFM îi îndeamnă să discute cu angajatorii. Se așează și ei la o coadă. ”Știți italiana?” vine întrebarea angajatorului.
De unde? Abia știu românește. S-au așezat la coada nepotrivită unde sunt căutate telefoniste pentru un centru iar condiția principală era de cunoaștere a limbii vorbită în peninsulă. Vor să se întoarcă acasă, au animale și treabă la câmp. Au cheltuit bani și pe cursă.
Dincolo de acest grup pestriț la bursă sunt și botoșăneni care într-adevăr au șansa de a-și găsi un loc de muncă. Discuțiile cu potențialii patroni s-au înfiripat, speranța a revenit.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024