FC Botoșani a pierdut acasă, 1 – 2 cu UTA vineri seară, în deschiderea etapei a X - a din SuperLigă, și a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie. La finalul partidei de pe ”Municipal” antrenorul moldovenilor și-a vărsat nervii pe Mateus Santos.
Pentru al patrulea meci la rând în care a fost titularizat, Mateus Santos nu a prins finalul confruntării pe teren, fiind înlocuit. De această dată încă din minutul 46, iar nevii i-au cedat.
Atacantul de bandă, fără gol în acest sezon, nu a rămas alături de colegii de pe bancă tehnică, preferând să stea la vestiar. Și a decis asta fără acceptul antrenorului, care nu a trecut cu vederea cele întâmplate.
”Vor fi consecințe pentru Mateus. Asta e, va fi amendat. Când un jucător nu se comportă bine, îi strică și pe ceilalți jucători, strică și atmosfera. Asta e, dacă el a decis așa, poate să plece liniștit”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani.
Tehnicianul a recunoscut că, cel puțin în prima repriză, echipa nu a avut o prestație satisfăcătoare.
”O înfrângere acasă. Nu ne doream chestia asta, nu ne doream să pierdem acasă. Prima repriză este vina noastră, am intrat fără motivație, fără determinare. Nu știu de ce nu am putut să ținem de minge, foarte multe greșeli. Jocul ne-a taxat. Nu am fost atenți, două greșeli, două goluri. Nu e ușor să revii în meci. Am încercat să schimbăm ceva la pauză, a venit și golul, dar din păcate nu am reușit să egalăm. Un meci slab pentru noi, am întâlnit o echipă bună. Ne-a lipsit doi-trei jucători și nu avem prea multe soluții. E prea devreme să vorbim de play-off. Mai sunt multe meciuri. Trebuie să le abordăm pe toate cu o atitudine bună. Trebuie să dăm mai mult, să ne antrenăm mai bine”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani.
FOTO: beturi.ro
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024