Declarațiile au fost date imediat după înfrângerea cu Dinamo de pe Stadionul Municipal.
Victor Dican, mijlocașul celor de la FC Botoșani, a răbufnit după ce echipa sa ajuns la cel de-al 20-lea meci fără victorie în campionat. Fotbalistul a susținut că atât el, cât și restul colegilor primesc tot sprijinul necesar, dar nu reușesc să fie o echipă unită pe teren, potrivit digisport.
”Pot doar să spun că îmi e rușine. Am ajuns în vestiar și m-am uitat în ochii celor care lucrează aici. Sunt supărați. Îi facem să sufere. Nu am cuvinte. Îmi e rușine. Am avut toți sprijin și din partea conducerii. A venit Valeriu Iftimie ieri și ne-a încurajat. Am avut discuții, ședințe și fotbal zero. Mi s-a părut că în prima repriză am dominat. Diferența a fost că Politic a avut un șut și a dat-o la vinclu. Noi ne plimbam prin careu. E neputință. Prea o dăm în neîncredere, în teren, în antrenor. Acesta ne este nivelul. Nu mai este cu blocaj mental. Viața e grea și trebuie să fim puternici.”
Victor Dican, mijlocaș FC Botoșani
Jucătorul de la FC Botoșani a evitat să spună dacă va pleca de la echipă.
„Am făcut istorie, 20 de etape fără victorie. Toți suntem vinovați, cu mine în față. Anul trecut am avut grup. L-am avut pe Sebi Mailat, care ne-a dat goluri când a trebuit. Nu mai suntem un grup. Nu mai jucăm ca echipă. Se vede. Nu este întâmplător ce se întâmplă. Nu pot să spun că renunț. Poate sunt nebun. Tata mi-a zis o vorbă. Trebuie să lupți de trei ori ca să primești o dată. Poate eu trebuie să lupt de 21 de ori. Trebuie luate niște decizii și să ne asumăm toți. Oamenii de aici suferă. Poate noi ne găsim echipe, dar ei ce fac?”,
A mai spus Dican.
FC Botoșani are următorul meci vineri cu Oțelul Galați.
(foto – gsp.ro)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024