Ianis Hagi și partenera sa, Elena Tănase, și-au organizat cununia civilă chiar în ziua de Crăciun.
La eveniment au fost prezente nume sonore din lumea fotbalului românesc, printre care și mai mulți fotbaliști aflați în activitate.
Luni, chiar în ziua de Crăciun, a avut loc cununia civilă dintre Ianis Hagi și Elena Tănase, eveniment care a strâns nume importante din sportul românesc într-un club din nordul Capitalei.
Fiul ”Regelui” i-a avut alături de el, pe lângă diverșii prieteni și membrii ai familiei sale, și pe oamenii care îi sunt cei mai apropiați din fotbal, alături de care a pornit la drum la Viitorul Constanța.
Reporterii iAMsport.ro prezenți la fața locului i-au surprins pe jucătorii aflați în activitate care au sărbătorit alături de Ianis, iar printre ei s-au numărat atât stranieri, cât și fotbaliști din Superligă, însă toți legați de clubul lui Hagi.
Boban Nikolov (Kisvarda / Ungaria), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguș (Gaziantep / Turcia), Carlo Casap (FC Botoșani), Virgil Ghiță (Cracovia / Polonia) sau Dragoș Nedelcu (Farul Constanța) au sărbătorit alături de Hagi jr. în ziua de 25 decembrie.
Fiecare dintre jucătorii enumerați a fost crescut în academia ”Regelui” și a făcut primii pași în fotbal alături de Ianis, la Ovidiu, în tricoul Viitorului, actuala Farul Constanța.
Tragedie la Botoșani: Doi bărbați morți în casa mistuită de flăcări - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Declarația zilei 14 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile