Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis că purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise nu este obligatorie. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
„Uraaaaaa! Uraaaaaa!Uraaaaaa! Am câştigat procesul cu Arafat în primă instanţă. Nici nu-mi vine să cred. Instanţa a dispus că măsura obligării de a purta mască în spaţii deschise este nelegală. Soluţia poate fi atacată cu recurs în 2 zile de la comunicarea hotărârii”, a scris pe Facebook avocata Minodora Ion.
Ea a contestat în instanţă prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, iar Curtea de Apel a decis înlăturarea sintagmei „…şi deschise”.
Decizia poate fi atacată cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
Imediat după aflarea sentinței, avocatul Iulian Urban, fost senator, i-a cerit noului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, demiterea lui Raed Arafat, deşi şeful DSU este secretar de stat în MAI.
După ce Curtea de Apel București a decis că purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise nu este obligatorie, Departamentul pentru Situații de Urgență a precizat că Hotărârea de Guvern rămâne neschimbată și nu a fost atacată în justiție.
Astfel, va rămâne obligatorie purtarea măștii la nivel național.
„În ceea ce privește prevederea prin care se constituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise și deschise, reiterăm articolul prevăzut în ultimul Ordin de prelungire a carantinei zonale pentru municipiul Constanța, astfel:
Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să se acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații închise și deschise.
Baza legală a acestui ordin o constituie Hotărârea de Guvern nr.1065 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În Anexa 2 privind măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților, se precizează că în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura“, transmite DSU.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024