De această facilitate se bucură, în prezent, militarii și polițiștii. Măsura are acordul Senatului.
Magistrații care contractează un credit imobiliar sau ipotecar pentru cumpărarea sau construirea unei case vor beneficia de ajutor din partea statului pentru plata ratelor acestuia, potrivit unui proiect de lege ce a primit azi aprobarea senatorilor.
Aceeași regulă urmează să se aplice și în cazul cumpărării în rate a unei locuințe. De această facilitate se bucură, în prezent, militarii și polițiștii.
„Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie (...), care contractează un credit ipotecar/ imobiliar destinat achiziţionării sau construirii unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului”, scrie, mai exact, în proiectul de lege ce merge acum la votul deputaților, potrivit Avocatnet.ro.
De asemenea, compensaţia lunară pentru chirie nu va putea depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar sau imobiliar.
Compensaţia lunară pentru chirie se va acorda pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei și nu se va putea acorda concomitent cu ajutorul pentru plata ratelor la casă. În acest caz, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi vor trebui să opteze pentru una dintre cele două variante.
Aceasta nu este prima oară când se vrea introducerea acestei facilități pentru magistrați. Mai exact, în 2019 a apărut un proiect similar, dar care nu a mai ajuns să se aplice, deoarece inițiatorul l-a retras.
În prezent, de ajutorul de la stat pentru plata ratelor la casă beneficiază polițiștii, cadrele militare în activitate și militarii recrutați pe bază de voluntariat (soldații și gradații profesioniști).
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Camera Deputaților, să fie promulgat și publicat în Monitorul oficial.
(Foto: Lumea banilor)
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile