La trei luni de la preluarea conducerii județene a Partidului Mișcarea Populară, noul președinte a organizat o primă întâlnire cu mass-media locală.
Radu Judele a venit singur în faţa presei, motivând că ai săi colegi din fruntea organizaţiei judeţene sunt la serviciu la 11:00, ora la care a avut loc acţiunea.
A ţinut pe această cale să facă propagandă proiectului de lege pentru revenirea la alegerea primarilor din două tururi de scrutin.
PMP a demarat o campanie de strângere de semnături, 1 milion fiind targetul la nivel naţional, pentru ca proiectul, respins iniţial de Parlament, să poată fi redepus.
„Considerăm că revenirea la două tururi de scrutin este o soluţie foarte, foarte bună pentru a stopa extinderea reţelei partidelor mari în teritoriu. Mă refer în primul rând la PSD”,
Radu Judele, preşedinte PMP Botoşani.
Acesta a adăugat că în forma actuală a legii unii primari ajung să fie aleşi şi cu mai puţin de 10% din numărul votanţilor înscrişi în listele electorale.
Şi a dat ca exemplu inclusiv municipiul Botoşani, unde Cătălin Flutur a redevenit edil şef cu 17,43% din numărul alegătorilor înscrişi pe listă.
„Avem doar doi primari aleşi la Botoşani cu peste 50% din numărul alegătorilor înscrişi pe listă, în rest sunt aleşi cu 20 – 30%, ceea ce nu este normal”,
Radu Judele, preşedinte PMP Botoşani.
Ibăneşti şi Dimăcheni sunt singurele localităţi din judeţul Botoşani în care primarii s-au desemnat cu minim jumătate plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024