Aproape 200 de efective ale oamenilor legii au fost angrenate, în ultimele 24 de ore, în acțiuni desfășurate în județul Botoșani.
Poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă.
În ultimele 24 de ore, peste 190 de efective au fost angrenate în activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19.
Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurii de izolare în cazul a 500 de persoane, fiind de asemenea verificate 90 de localuri publice cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.
Totodată, au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 280.000 de lei, dintre care 107 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 200.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime a dezvăluit care a fost cea mai mare extravaganță a sa din postura de om bogat
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Ajut-o pe Dana să aibă o viață fără durere: Orice donație, oricât de mică, contează!
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Precipitații puține și temperaturi ridicate: PROGNOZA meteo actualizată
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile