Luni în jurul orei 15:00 a avut loc una dintre cele mai mari avarii la reţeaua electrică. Nordul Moldovei, mai exact judeţele Botoşani şi Suceava, precum şi o parte din Neamţ au rămas fără electricitate.
La 15:16, ca urmare a unei defecţiuni apărută în staţia Suceava, la celula aferentă liniei electrice aeriene 110 kV Vereşti, în cursul manevrelor de redare în exploatare a acesteia, s-a produs un scurtcircuit.
Acesta a condus la declanşarea în staţia Suceava, care aparţine companiei Transelectrica SA, a unui transformator, dar şi a unui autotransformator la staţia Stejaru care aparţine SC Hidroelectrica SA.
„Simultan au declanşat mai multe echipamente în reţeaua de 110 kV (aparţinând E.ON Distribuţie Moldova) şi grupuri la producătorii independenţi şi autoproducătorii din zona. Toate acestea au condus la rămânerea fără tensiune a judeţelor Suceava, Botoşani şi unei părţi a judetului Neamţ pentru o perioadă de 2,5 minute”, se arată într-un comunicat trimis de Transelectrica.
În acesta se menţionează că, la ora 15:19 reţeaua de 110 kV a fost repusă sub tensiune, după care echipele E.ON Moldova au început realimentarea tuturor consumatorilor. Cauza incidentului este în curs de analiză.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Primarii s-au plâns din nou prefectului de avariile la E.ON