După doar aproximativ un sfert de oră de discuţii consilierii au adoptat bugetul judeţului pe anul în curs. S-a făcut acest lucru fără a i se aduce vreun amendament proiectului înaintat de preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac.
A fost posibil datorită faptului că aleşii de la PNL au votat din nou alături de cei de la PDL astfel încît s-au adunat 22 de voturi pentru, o abţinere şi opt împotrivă. Acestea din urmă aparţin consilierilor PSD, care au precizat prin vocea lui Mihai Darie că vor să tragă un semnal asupra împărţirii politice a fondurilor pe primării din 11 ianuarie.
„Am stabilit un buget dublu faţă de ceea ce am avut la dispoziţie în anii precedenţi. Asta reprezintă o concretizare, o materializare a efortului nostru de pînă acum în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene pentru investiţii de interes major ale judeţului Botoşani”, a declarat
Mihai Ţâbuleac. Astfel, începînd de luni au buget pe 2011 atît CJ cît şi multitudinea de unităţi din subordine, de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor sau Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” şi pînă la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.