Modernizarea Vămii Racovăț – Diakivți, prevăzută în Masterplanul Infrastructurii de Transport și a Punctelor de Frontieră Româno-Ucrainene
Județul Botoșani va juca un rol definitoriu în procesul de reconstrucție a Ucrainei după finalizarea agresiunii rusești, dar și în cel de aderare al țării vecine la Uniunea Europeană.
În acest context, o delegație formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, au luat parte la forumul româno-ucrainean organizat la Cernăuți privind implementarea Masterplanului Infrastructurii de Transport și a Punctelor de Frontieră.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.
„Consiliul Județean Botoșani a arătat o deschidere și un sprijin total pentru cooperarea cu Ucraina, redeschiderea Punctului de Trecere a Frontierei de la Racovăț, dar și dezvoltarea rețelelor de transport care să creeze alternative la culoarele existente. Este necesară dezvoltarea și adaptarea infrastructurii rutiere la provocările pe care le aduce conflictul din Ucraina și reconstrucția țării vecine. De aceea, împreună cu reprezentanții guvernamentali și cei ai Comisiei Europene, căutăm cele mai bune soluții de finanțare pentru proiectele incluse în Masterplanul Infrastructurii de Transport și a Punctelor de Frontieră România-Ucraina”,
În masterplanul prezentat la forum este prinsă și modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei de la Racovăț, astfel încât acesta să permită tranzitarea în regim cargo, precum și a autocarelor. În acest moment, PTF Racovăț – Diakivți operează în regim de trafic internațional pietonal și rutier de mic tonaj.
Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani.
„Pentru a permite traficul vehiculelor cu o masă mai mare de 7,5 tone prin PTF Racovăț sunt necesare investiții în infrastructura rutieră din Ucraina și România, dar și din punctul vamal. Vorbim de o sumă aproximativă de 75 de milioane de euro. Investițiile cele mai mari trebuie făcute pe partea ucraineană, dar și la noi trebuie modernizați 37 de kilometri de drum, precum și podul de peste Siret de la Vârfu Câmpului – Zvoriștea, care se află deja în procedură de licitație pentru execuția lucrărilor. Consiliul Județean Botoșani a predat Ministerului Transporturilor sectoarele de drum județean care deservesc Vama Racovăț pentru a fi transformate în drumuri naționale și a fi modernizate așa cum a fost prevăzut în Memorandumul Guvernului României de la sfârșitul anului 2022”,
Potrivit Memorandumului aprobat de Guvernul României la finele anului 2022, CNAIR va disponibiliza aproximativ 62 de milioane de lei pentru modernizarea sectorului ce se întinde de la Punctul Vamal Racovăț și până la Dorohoi și alte 5 milioane de lei pentru reparații pe sectorul de drum Punctul Vamal Racovăț – Fundu Herța – Cristinești – Dragalina. Potrivit aceluiași Memorandum, vor fi investite 1,5 milioane de lei în platformele de staționare și dotările vamale de la Racovăț.
Prezent la forumul de la Cernăuți, Cezar Grozavu, directorul executiv al BRCT Suceava, a apreciat faptul că la nivelul Consiliului Județean Botoșani a fost realizată o strategie pentru dezvoltarea transporturilor în regiunea transfrontalieră, singura de altfel de-a lungul frontierei româno-ucrainiene.
La discuțiile de la Cernăuți, pe lângă oficialii celor două țări, au participat, online, și reprezentanți ai Comisiei Europene, Mona Björklund, director DG Move, și Filip-Alexandru Negreanu-Arboreanu, șeful de cabinet al Comisarului European pentru Transporturi, Adina Vălean.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024