Comisia de siguranță rutieră s-a întrunit din nou, după trei luni de zile de activitate. Din această structură fac parte instituții publice și operatori privați, adică școlile de șoferi.
Un bilanț prezentat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) arată că numărul autoturismelor la Botoșani înregistrează o creștere fulminantă.
„Parcul auto a crescut față de întâlnirea pe care am avut-o în luna martie cu aproximativ 2.300 de vehicule și cu aproximativ 9.500 față aceeași dată a anului trecut. Numai că aceste 2.300 de vehicule noi din primele 3 luni, nu reflectă cu adevărat volumul de activitate pe care l-am desfășurat în Serviciul de Permise și Înmatricularea Vehiculelor”,
Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
Șeful de la Permise explică faptul că operațiunile efective înregistrate sunt de 4.600 pe partea de înmatriculări permanente și 2.300 autorizări provizorii.
Mare parte din aceste mașini au plecat în alte județe sau de la un proprietar la altul.
„Pe partea de certificate de înmatriculare emise, față de perioada anterioară din martie avem o creștere de 500 de operațiuni”,
Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
Invazia de autoturisme vechi în România și Botoșani se datorează eliminării taxei de poluare care a permis achiziția de rable din țările comunitare.
Unele chiar la prețuri infime și care pot fi considerate bombe cu ceas în trafic.
Un exemplu în acest sens a fost oferit de fostul șef al Biroului Rutier, Dumitru Zmău: „Noi suntem în permanență în pericol să murim. La viteză pe bretelele astea pe care circulăm că astea nu sunt șosele, sunt făcute în 1960. Sunt mașini la 300 de euro care circulă la Botoșani. O să ne omoare mașinile la 300 de euro”.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024