Prefectul Costică Macaleţi a solicitat şefilor de instituţii deconcentrate şi ai celor cu rol important în situaţiile critice aduse de sezonul rece, luarea unor măsuri menite să pregătească judeţul Botoşani pentru temperaturile scăzute şi precipitaţiile abundente ce ar putea să apară. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de poliţiştii rutieri vor trebui să verifice stocurile de materiale antiderapante pregătite pentru arterele de circulaţie, poliţiştii având ca prioritate, odată cu venirea frigului şi dotarea autovehiculelor pentru condiţiile de iarnă.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit atribuţii, prin inspectorul general Mihaela Huncă de a identifica, împreună cu directori de şcoli şi primari, spaţiile şi dotarea acestora în care vor putea fi cazate persoane surprinse pe drum de fenomenele meteo extreme. Specialiştii din sănătate vor trebui să stabilească proceduri clare cu firma de dializă şi medicii de familie pentru protecţia femeilor însărcinate şi a persoanelor dializate.
Totodată, administratorii drumurilor şi poliţiştii rutieri vor rediscuta protocoalele de închidere a drumurilor publice în cazul condiţiilor meteo periculoase pentru participanţii la traficul rutier.
[[banner]]
Măsurile au fost dispuse la finalul unei videoconferinţe coordonate de ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, cadru în care prefectul Costică Macaleţi a prezentat paşii făcuţi până la această oră pentru întâmpinarea sezonului rece.
„
Pentru deszăpezirea drumurilor naţionale licitaţia a fost adjudecată, iar cea pentru drumurile judeţene va avea loc la începutul lunii noiembrie. Anul trecut a acţionat un operator local la care putem apela şi în acest an, în caz de urgenţă. Stocul de sare pentru drumurile naţionale cuprinde 450 de tone de material, dispunem de 2 kilometri de parazăpezi şi am dori să fim sprijiniţi de CNADNR pentru o suplimentare la acest capitol”, a comunicat
prefectul de Botoşani.
Costică Macaleţi a ţinut să solicite şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sprijinul pentru instruirea necesară în vederea utilizării ATV-ului pe şenile ce va fi achiziţionat de către Consiliul Judeţean în perioada imediat următoare.
CITEŞTE:
ACUM: Prefect şi şefi de instituţii băgaţi în şedinţă de Dragnea