Tinerii social democraţi au oferit în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” mai multe cadouri unor elevi preşcolari sau din clasele primare ale unor unităţi de învăţământ locale. Acţiunea organizată de Organizaţia de Tineret a PSD a fost prilejuită şi de Ziua Internaţională a Cărţilor pentru Copii, datorită naşterii făuritorului de basme Hans Christian Andersen ( 2 aprilie 1805 – 4 august 1875).
Aceste doua evenimente i–au determinat pe tinerii social democraţi să ofere cărţi cu poveşti şi de colorat copiilor preşcolari şi şcolari din clasele primare. Acţiunea, la care au participat vicepreşedinţii TSD Botoşani Andrei Radu, Buhăianu Bogdan, Strungariu Bogdan, Buiuc Andreea dar şi alţi membri TSD, împreună cu preşedintele TSD Botoşani Lăzăruc Dana, s-a desfăşurat pe Pietonalul Unirii, Parcul Mihai Eminescu dar şi la o grădiniţă din municipiu.
Tinerii social democraţi au dorit să promoveze atât Ziua Internaţională a cărţilor pentru copii dar şi cărţile, într-o lume în care acestea sunt uitate pe rafturile bibliotecilor. Cititul a devenit o activitate destul de rar întâlnită în rândul adolescenţilor. Mulţi tineri renunţă cu uşurinţă la cărţi în favoarea internetului, a filmelor sau a jocurilor pe calculator. Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt redate valorile culturii, lectura cărţii oferă celui care o parcurge prilejuri unice de reflecţie şi de meditaţie. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează prin răbdare, perseverenţa, continuitate, voinţa. Aceasta acţiune este începutul unei campanii de strângere de cărţi pentru ajutorarea unei şcoli din judeţul Botoşani care nu are biblioteca şcolară.
CITEŞTE:
Tineretul USL Botoşani despărţit de Ora Pământului
[[galerie-foto]]