Bulevardul Mihai Eminescu a fost închis sâmbătă după-amiază pe secţiunea delimitată de străzile Marchian şi Octav Onicescu. În această zonă Tineretul Naţional Liberal Botoşani a organizat „Ziua fără poluare, ziua fără maşini”. La acţiune au participat în jurul a o sută de membri ai formaţiunii, majoritatea cu eşarfe galbene la gât, culoarea principală a partidului.
Cu excepţia câtorva veniţi cu biciclete, cu toţii au străbătut bulevardul la pas în mai multe rânduri, unii însoţiţi de copii. De altfel, dacă preşedintele PNL Botoşani Florin Ţurcanu a lipsit, în schimb au fost prezenţi copiii acestuia, Marilena, Florina şi Florinel.
Iniţiativa organizării marşului aparţine filialei municipale de tineret a PNL şi scopul este de a determina cât mai mulţi botoşăneni să renunţe la maşini. Iniţiatorii sunt convinşi că manifestarea nu supără localnicii care stau prin zonă şi deţin autoturisme.
„După cum aţi văzut, care a avut de trecut acasă a trecut, poliţiştii locali din intersecţii le dau voie celor care stau în zonă. Acţiunea poate fi şi un semnal de alarmă şi poate o să putem închide şi noi bulevardul, cum se întâmplă în Iaşi şi în alte localităţi din ţară”, ne-a declarat
Sorin Cornilă (foto dreapta), preşedinte interimar TNL Botoşani. Acţiunea a avut loc pe 22 septembrie, de Ziua Europeană fără Transport, care face parte din Săptămâna Europeană de Mobilităţii. La ea au participat şi câţiva membri ai organizaţiei mari a PNL, inclusiv viceprimarul Viorel Iliuţă.
CITEŞTE ŞI:
Bulevardul se închide ca să tragă junii liberali un semnal de alarmă cu poluarea
CITEŞTE ŞI:
A demisionat şi şeful tineretului PNL de la municipiu, un tânăr om de afaceri l-a înlocuit