Unicul candidat rămas în cursa pentru ocuparea funcţiei de inspector adjunct pe compartimentul control relaţii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani a fost respins la ultima probă din concurs, respectiv cea de interviu.
Examenul a avut loc săptămâna trecută la sediul din capitală al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). În primă fază şi-au depus dosarele patru candidaţi adică Leonard Kohut, Emil Şutic Cimpoeşu, Ioan Domonco şi Ştefan Achiţei, primii doi neprezentându-se la concurs. Ultimii doi au fost cernuţi la proba scrisă când Ioan Domonco a ieşit din cursă din cauza celor doar 64,2 de puncte obţinute care însă nu i-au permis să acceadă la proba de interviu care a fost susţinută joi, 25 aprilie.
Ştefan Achiţei a promovat proba scrisă cu un număr de 71,8 puncte adunate însă s-a „împiedicat” la proba secundă unde a strâns doar 49,2 puncte, fiind astfel declarat respins. Potrivit reprezentanţilor ANFP el a depus o contestaţie pentru nota primită la interviu şi care ar urma să fie soluţionată în cursul zilei de astăzii.
În cazul celuilalt inspector şef adjunct pe compartimentul sănătate şi securitate în muncă, Dan Moldovanu care ar fi promovat concursul susţinut la Bucureşti după soluţionarea contestaţiei, conducerea ITM nu a intrat încă în posesia vreunui ordin de numire pe funcţie.
CITEŞTE:
Un singur candidat rămas în cursă pentru şefia de la ITM