Un botoșănean a fost numit recent consilier în cancelaria prim ministrului tehnocrat.
Jurnalistul Liviu Iolu a fost numit consilier de stat la Cancelaria premierului, prin decizie semnată joi de prim-ministrul Dacian Cioloş. Liviu Iolu a declarat că, "cel mai probabil", va fi consilier de stat pe probleme de comunicare şi că aşteaptă decizia premierului, potrivit news.ro.
"Voi începe în momentul în care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial. Voi lucra cu echipa existentă deja, condusă de Dan Suciu", a precizat Liviu Iolu.
Liviu Iolu este jurnalist la cotidianul Adevărul din noiembrie 2012.
Conform wikipedia.ro, Liviu Iolu :
Și-a început cariera în anul 2000 la revista Opinia studențească din Iași și TVR Iași, iar din 2004 până în 2011 a scris la Evenimentul zilei și a publicat, ocazional, în revista Dilema veche.
Este absolvent de Jurnalism și Științele Comunicării al Universității ”Al. I. Cuza din Iasi” și s-a perfecționat la École Supérieure de Journalisme de Lille și Erasmushogeschool Brussel.
Are în palmares mai multe premii profesionale pentru reportaj și expresivitate jurnalistică acordate de Clubul Român de Presă (CRP), Freedom House sau World Vision.
În 2008 a primit Marele Premiu pentru presă scrisă al Clubului Român de Presă pentru seria de articole ”Arestați de aliați”. Ancheta, publicată în luna februarie din 2007, a dus la demiterea ministrului de externe din acea perioadă, Mihai Răzvan Ungureanu. Ulterior, în 2012, a lucrat pentru o lună (20 martie - 27 aprilie) ca purtător de cuvânt al ministrului muncii din Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.
O altă investigație, a cărei perioadă de documentare s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, a condus la descoperirea lui Daniel Ceaușescu, nepotul fostului dictator Nicolae Ceaușescu, fugit în SUA cu mama sa înainte de Revoluția din 1989. Jurnalistul se află printre reporterii care au vizitat orașul Pripiat și a publicat o serie de reportaje document la comemorarea a 20 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl.
Din septembrie 2012 este editorialist al cotidianului Adevărul și coordonator al televiziunii online Adevărul Live.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile