Primarul Ovidiu Portariuc susţine că a cerut un raport până la finele lunii în curs cu privire la datoriile pe care le înregistrează Primăria la momentul actual şi care provin din credite contractate în ultimii ani de zile pe perioada cât la conducerea instituţiei s-a aflat fostul primar Cătălin Flutur.
"Am cerut să văd efectiv în ce străzi s-a investit"
Şeful Primăriei susţine că doreşte să vadă punctual unde au fost investite sumele
provenite din împrumuturi bancare dar şi cât din acestea au fost direcţionate spre susţinerea unor proiecte cu fonduri europene.
„Eu vă spun acum ce am reuşit cu acest buget extrem de apăsat de datorii. Am cerut un raport în aceste zile pentru a vedea până la finele lunii unde s-au dus cele 1.000 de miliarde împrumutate în ultimii şase ani. Nu numai în cote de finanţare pentru proiecte europene ci şi investiţii din oraş, efectiv în ce străzi s-a investit, în ce locaţii, totuşi este o sumă consistentă şi nu toată a fost folosită la cote pentru proiecte europene”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
"Cel mai ambiţios proiect de după revoluţie"
De asemenea, şeful Primăriei susţine că va încerca să explice gradul de îndatorare al Primăriei dar şi presiunea financiară la care este supusă municipalitatea din cauza celor două importante proiecte implementate la Botoşani, respectiv cel din termie şi zona de agrement Cornişa unde este necesară contractarea unui nou credit bancar. „
Vreau să explic exact cum stăm cu datoria care ne va apăsa şi în următorii ani şi care nu ne permite să facem absolut nici o mişcare pe alte proiecte de anvergură. 700 de miliarde cât mai sunt de rambursat apasă asupra posibilităţii de a accesa alte fonduri sau alte proiecte. A fost pornit extrem de ambiţios, poate cel mai de anvergură de după revoluţie, de reabilitare a termiei, surse şi reţele, un proiect în care mai avem de plătit în acest an 650 de miliarde. 450 de miliarde au fost plătite în ultima jumătate de an”, a mai spus
primarul. În ciuda faptului că aceste sume sunt rambursate, edilul şef susţine că din cauza întârzierilor înregistrate la returnarea acestor bani, Primăria este din nou nevoită să facă credit pentru a nu fi blocat proiectul din termie. Motiv pentru care, cel puţin în următorii ani, municipalitatea nu va mai face investiţii de amploare, până când povara financiară va deveni mai uşoară.
CITEŞTE:
Edilul şef nemulţumit de firma care întreţine străzile oraşului: Sunt cu ochii pe ei