Miercuri este programată deschiderea hipermarketului Kaufland din municipiul Botoşani. Evenimentul va avea loc la ora 11:00 pentru oficialităţi şi la ora 12:00 pentru publicul larg. Centrul comercial face parte dintr-o reţea germană, este al 46 – lea din România şi se întinde pe 3.400 metri pătraţi. Kaufland este reţeaua cu cea mai mare suprafaţă totală de vînzare din România (aproximativ 240.000 de metri pătraţi) şi a patra după cifra de afaceri din 2008. Firma a deschis pe parcursul anului trecut şase hipermarketuri în Bucureşti, Reşiţa, Slobozia, Oneşti, Miercurea Ciuc şi Baia Mare. Pe piaţa de retail botoşăneană activează în prezent reţelele: Plus, Agricola, Victoria şi alte două firme locale.