După terminarea rezidențiatului în specialitatea medicină de urgență a venit inițial la Botoșani doar pentru a asigura gărzile, mai apoi s-a angajat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) pe perioadă determinată, iar recent a participat la concurs și a decis să rămână la Botoșani. În tot acest timp a făcut naveta de la Iași.
Este povestea medicului Dănuț Panaitescu care este printre puținii specialiști care aleg Botoșaniul după terminarea rezidențiatului.
A studiat în Iași, acolo unde locuiește de ani buni. Mărturisește pentru Botoșăneanul că după terminarea rezidențiatului a avut mai multe opțiuni. A decis într-un final să vină la Botoșani.
Iar unul dintre motive este faptul că soția sa este originară din județul lui Eminescu. Și intenționează și ea să se angajeze în următorul an, la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati.
„Am avut mai multe variante, practic aș fi putut merge în orice spital județean din regiunea de Nord -Est sau chiar din țară pentru că pe specialitatea aceasta de medicină de urgență este un deficit mare în toată țara, făcând excepție centrele universitare. Acolo nu este așa mare deficitul pentru că sunt și mulți medici rezidenți”,
Dănuț Panaitescu, medic UPU-SMURD.
Momentan, medicul Dănuț Panaitescu face naveta pe „celebrul” drum Botoșani – Târgu Frumos. În curând însă se va muta într-o locuință ANL fiind pe lista celor șase medici care au solicitat acest lucru.
"Într-adevăr e obositor, dar acum am văzut că se lucrează la infrastructura, au început lucrările la Botoșani - Târgu Frumos. Curând o să ne mutăm într-un apartament, într-un bloc nou oferit de Consiliul Județean"
Dănuț Panaitescu, medic UPU-SMURD.
Este mulțumit de echipa cu care lucrează și susține că s-a adaptat foarte ușor. Face și câteva gărzi pe echipajul SMURD.
"E o echipă bună cu care se poate lucra și colabora foarte bine, mă refer nu numai la colegii din Unitatea de Primiri Urgențe ci și la personalul de pe secțiile spitalelor. Eu personal am fost primit cu brațele deschise și m-am adaptat foarte ușor”,
Dănuț Panaitescu, medic UPU-SMURD.
Este însă specialitatea de medicină de urgență cea mai grea?
"Atunci când faci ceva cu pasiune, nicio specialitate nu este foarte grea. Dar să ai o privire din afară de ansamblu, da, medicina de urgență poate fi considerată una dintre cele mai grele specializări, dacă nu chiar cea mai grea. Este un volum mare de muncă. Noi trebuie să tratăm fiecare pacient care ne calcă pragul cu maximă seriozitate, pacientul să primească toată atenția din partea noastră și se întâmplă acest lucru”,
Dănuț Panaitescu, medic UPU-SMURD.
La Unitatea de Primiri Urgențe s-au scos două posturi de medici urgentiști, însă doar unul a fost ocupat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024