Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri”.
Actul normativ prevede că părinţii care au trecut printr-o astfel de experienţă vor beneficia de acces gratuit la zece şedinţe de consiliere psihologică, pe o perioadă de şase uni de la data decesului, potrivit news.ro.
„Se instituie ziua de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată «Ziua Părinţilor de Îngeri». În scopul marcării «Zilei Părinţilor de Îngeri», autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice”, arată legea promulgată de către şeful statului.
Părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la implinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului acestuia, beneficiază de zece şedinţe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de șase luni de la respectiva dată.
„Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Finanţarea cheltuielilor se asigură de la bugetul de stat sau din alte surse de finanţare, inclusiv fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, potrivit legii, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”, mai spune sursa citată.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(Foto: depositphotos)
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile