Descinderea la cabinetul de expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii a avut loc la finele lunii iunie 2011. Fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Cristian Popovici a coordonat-o personal.
4 miliarde descoperite la „doctoriţa pensionarilor”, bani în lenjerie intimă - VIDEO
Trimiterea la judecată a dosarului s-a făcut la aproximativ un an de la finalizarea urmăririi penale, însă doar pentru o parte din dosarul care implica peste 90 de fapte de luare de mită și abuz în serviciu.
Pe atunci erau consemnate în jur de 50 de persoane care aveau calitate de persoane păgubite care i-au oferit mită doctoriței pentru a beneficia de servicii medicale. Fiind vorba de mulți botoșăneni care au avut o calitate în dosar, procurorul a cerut scindarea acestuia.
Cauza s-a disjuns cu privire la unele infracțiuni unde procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a continuat urmărirea penală
Pentru celelalte fapte s-a efectuat trimiterea în judecată în urmă cu mulți ani. Avocatul Eduard Luca a avut într-o anume etapă din procesul de judecare calitatea de reprezentant legal desemnat din oficiu, pentru inculpata Liliana Teodoriu.
„Dosarul de urmărire penală are peste 50 de volume, este un dosar foarte mare, cu o complexitate deosebită sub aspect probator. Este alcătuit într-adevăr din foarte multe file, ca să nu mai spun, din foarte multe volume, un dosar mare”,
Eduard Luca, avocat
Liliana Teodoriu a fost condamnată după prima parte a dosarului la 3 ani de închisoare cu executare, a executat pedeapsa și a fost eliberată în noiembrie 2014.
Odată dosarul ajuns la cameră preliminară, fosta doctoriță a contestat o serie de aspecte de la urmărirea penală precum „nulitatea urmăririi penale per ansamblu, a unor acte de urmărire penală pe care le-a considerat nevalabil întocmite la vremea respectivă. Invocase chiar și aspecte privitoare la privarea nelegală de libertate, cu care insistase în faza de judecată. A solicitat excluderea unor probe de la dosar, a unor înregistrări, interceptări telefonice efectuate de către organe care în viziunea dumneaei la vremea respectivă nu erau abilitate să facă interceptări”, a continuat să explice procedura laborioasă, avocatul Eduard Luca.
Tribunalul Botoșani a respins în cameră preliminară excepțiile formulate de Liliana Teodoriu și a depus o contestație la Curtea de Apel Suceava unde a cerut strămutarea la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a strămutat dosarul asociat unde era invocată o excepție de necompetență materială și teritorială, însă instanța a admis doar necompetența teritorială.
Dosarul a fost astfel trimis spre judecare la Curtea de Apel Iași care și-a declinat competențele către Tribunalul Botoșani.
În noiembrie judecătorii botoșăneni au stabilit că:
„Respinge excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Botoşani în soluţionarea dosarului nr. 2117/40/2016 al Tribunalului Botoşani, invocată de către inculpata Teodoriu Liliana. Admite excepţia de necompetenţă a Tribunalului Botoşani în soluţionarea dosarului nr. 2117/40/2016 al Tribunalului Botoşani, invocată de către inculpata Teodoriu Liliana şi, în consecinţă, în temeiul art. 50 alin. 3 rap. la art. 75 alin. 3 Cod procedură penală, scoate cauza de pe rol şi o înaintează spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 15 noiembrie 2021”.
Decizia a fost luată în contextul în care fondul se judecă la aceeași instanță unde a fost strămutat dosarul.
„Există posibilitatea c,a având în vedere dispoziția Curții de Apel Iași de restituire a dosarului după camera preliminară, ei să invoce din oficiu necompetența teritorială. Vom vedea ce va decide Tribunalul Iași”,
Eduard Luca, avocat
Cert este că se resimte o pasare între instituții a acestui dosar extrem de complex care va fi, din nou, unul de durată îndelungată: Curtea de Apel – Tribunalul Botoșani – Tribunalul Iași.
Iar Liliana Teodoriu este judecată pentru fapte similare celor pentru care a avut deja o condamnare.
„Ele sunt concurente cu primele fapte. Ea în raport de vecheaa acuzație nu este considerată recidivistă”,
Eduard Luca, avocat
Faptele de corupție au fost săvârșite de-a lungul a doi ani, Liliana Teodoriu fiind obligată să restituie sumele de 11.850 de lei și 100 de euro, ce au constituit obiectul infracțiunilor, unui număr însemnat de denunțători.
În urma percheziţiilor efectuate în două dintre locuinţele familiei Teodoriu au fost găsite sume de bani echivalentul a 416.616 lei (în lei, euro, dolari, franci elveţieni sau lire sterline), pentru numărarea cărora a fost nevoie de mai bine de două ore. Anchetatorii care au ajuns la casa doctoritei din Botosani nu mai pridideau numarând: peste 100.000 de euro – bani gheață. Teancuri de lei, dolari, euro si lire sterline erau ascunse peste tot: in pungi de plastic din dulapuri, dar si – literalmente - la saltea în ciorapi şi chiloţi sau in anvelopele vechi din garaj. Medicul cerea şi pretindea bani pentru a elibera pacienţilor săi, veniţi pentru expertizare medicală în vederea obţinerii unei pensii pentru incapacitate de muncă, diferite sume de bani, de la 200 de lei în sus.
Se pare că medicul făcea acest lucru de peste doi ani, adunând în acest mod sume fabuloase de bani. Ea primea de la pacienţi de la bani până la cafea, bomboane, icoane etc.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile