Ctitorie a Patriarhului Teoctist Arăpașu, biserica cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani, a primit ieri veșmântul resfințirii.
Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, marcându‑se cu această ocazie și împlinirea a 100 de ani de atestare a satului Victoria și a 30 de ani de la slujba de târnosire a lăcașului de cult, săvârșită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Biserica a fost construită între anii 1986 și 1991, fiind al treilea lăcaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921, și „biserica din păpușoi” înălţată în 1968.
Actuala biserică a fost construită, într‑o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i‑au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, care suplinea pe atunci Filia Victoria, și Mihai Arăpașu, nepot al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Sfințirea a avut loc în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, 13 octombrie 1991, și a fost săvârșită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, înconjurați de un sobor de ierarhi, preoți şi diaconi, precum și numeroși credincioși, scrie Ziarul Lumina.
Anii trecuți de la această sfințire și‑au pus pecetea asupra sfântului lăcaș, astfel că în anul 2017, la inițiativa preotului paroh Andrei Costin, au început noi lucrări de restaurare, renovare și înfrumusețare a bisericii, precum și a întregului ansamblu parohial.
Din soborul slujbei oficiate ieri la Victoria‑Stăuceni au făcut parte părintele Petru Fercal, protoiereul Protopopiatului Botoșani, precum și părintele Valentin Tofan, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamț. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul”.
După slujba de resfințire, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită pe un podium special amenajat în curtea parohiei. În cuvântul de învățătură, făcând referire la citatul Evangheliei zilei „Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr”, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a amintit de viața vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
„Au fost oameni printre noi - și cu mila Domnului mai sunt - închinători la Dumnezeul cel Viu, în duh și în adevăr. Îl putem numi pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, atât de îndrăgit în aceste locuri, ca un închinător al lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Închinarea în duh și în adevăr a învățat‑o de la părinții săi, Dumitru și Margheoala, a învățat‑o de la preotul din sat și de la învățătorul din clasele primare, a învățat‑o de la părinții duhovnicești de la mănăstirile Vorona, Bistrița Neamțului sau Cernica Bucureștilor, a învățat‑o de la vrednicul de pomenire Patriarh Justinian, a învățat‑o de la Sfântul Episcop Chesarie, cum îl numea vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist pe Episcopul Chesarie al Dunării de Jos. Închinarea în duh și în adevăr a dobândit‑o Părintele Patriarh prin multele bucurii pe care le‑a avut în viață, precum zidirea acestei biserici, și prin multele încercări cu care a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru ca să se curățească pe el însuși de ceea ce a adunat, ca orice om, de‑a lungul vieții, ca păcat, ca îndoială. Când încercarea este asumată cu credință în Dumnezeu, ea curățește, ajută și sfințește”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile