Badea Ghiță Țugui de la Românii au Talent 2023 vine din comuna Vorona, județul Botoșani, este maestru creator de măști, dar și membru al Academiei de Arte Tradiționale de la Sibiu.
Concurentul în vârstă de 75 de ani a cântat o doină la Românii au Talent, sezonul 13, iar membrii juriului au apreciat actul artistic creat de Badea Ghiță.
„Mă numesc Gheorghe Țugui și vin din Gheorghe Țugui, care a fost unul din cei mai mari meșteri autentici creatori de măști din România. Se lucra autentic, din fel de fel de materiale, din resturi, din pălării, din ciucuri, din coceanul de porumb, din toate felurile de materiale. Din cânepă, care acum îi zice canabis și nu ne mai dă voie să cultivăm.
Și arta populară și muzica și creația măștii se fură. Eu am tras cu ochiul la tata când făcea măști. Din zece frați, eu singur m-am găsit să le lucrez. E muncă grea, nu e chiar ușor. Eu am venit aici să arăt lumii că mai știu să doinesc, că mai știu să folosesc instrumentele din tinerețe”,
a povestit Badea Ghiță la Românii au Talent.
Referitor la actul artistic pe care Badea Ghiță l-a produs pe scenă au apucat să comenteze doar Mihai Bobonete și Andra, fiindcă mai apoi concurentul a plecat de pe scenă cu Măruță, iar cei patru jurați nu au apucat să își exprime voturile.
-„Eu am sesizat la Badea Ghiță, pe lângă faptul că este talentat, cred că atunci când era mai în putere făcea lucrurile mai cu aplomb și mai cu veselie, am sesizat că simte publicul, știe cum să ne ia. Adică înțelepciunea lui Badea Ghiță a creat un număr amuzant, dar și încărcat de istorie”,
a spus Mihai Bobonete.
-„Badea Ghiță a fost exact cum e și poporul nostru, amuzant, dar și încărcat de puțină istorie. Totul are o noimă”,
a spus Andi Moisescu.
Botoșăneanul din Vorona a arătat că nu dorește să câștige niciun premiu ci doar inimile oamenilor.
CLICK AICI pentru video
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024