Un tânăr în vârstă de 20 de ani a solicitat intervenția jandarmilor botoșăneni, după ce în seara zilei de luni, 25 iulie 2016, în timp ce juca fotbal împreună cu câțiva prieteni pe strada Gheorghe Filipescu din municipiul Botoșani, a fost lovit de către un bărbat care locuiește la un bloc din apropiere.
Nemulțumit de faptul că nu se poate odihni din cauza gălăgiei făcute de tineri, bărbatul de 50 de ani a ieșit din bloc și le-a cerut acestora să părăsească zona, iar în urma discuției în contradictoriu avute, l-a lovit pe unul dintre ei peste antebrațul mâinii stângi cu o rangă pe care o avea asupra sa.
În urma verificărilor efectuate de jandarmi, agresorul și-a recunoscut fapta, dar a motivat că, nemaiputându-se odihni din cauza zgomotului, l-a lovit pe unul dintre cei care jucau fotbal în încercarea de a-i determina să plece.
Tânărul a depus plângere împotriva celui care l-a lovit, acestuia fiindu-i întocmite de către jandarmi actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, lovire sau alte violențe”.
Având în vedere faptul că violența nu este, în niciun caz, o soluție de rezolvare a unor situații de acest gen, recomandăm cetățenilor nemulțumiți de anumite stări de fapt să apeleze prin apel 112 la instituțiile competente ale statului, fără a încerca să își facă ,,dreptate” pe cont propriu.
Vezi și: Femeie lovită cu o rangă în cap de concubinul gelos, la o ghenă de gunoi - FOTO
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024