Dacă toată ţara a fost zguduită de anchete desfăşurate de inspectoratele şcolare cu privire la sumele de bani cerute pentru renovări de clase sau diverse cadouri şi serbărici, la Botoşani sistemul educaţional, oficial, este ocolit de astfel de probleme.
Pe plan naţional primul ministru Victor Ponta i-a cerut ministrului educaţiei să iniţieze un Cod de Etică în învăţământ şi să reglementeze problemele legate de fondul clasei şi meditaţii, spunând că vrea să oprească abuzurile din sistem şi că este dispus să sprijine verificările şi cu inspectorii Corpului său de Control.
Asta după cazul învăţătoarei de la o şcoală din capitală care a fost filmată de un părinte în timp ce cerea insistent bani pentru cadourile de la sărbătorile de iarnă. Mediatizarea acestui caz a atras după sine şi alte reclamaţii când au fost date la iveală cazuri similare în care părinţii erau obligaţi să strângă bani pentru diverse activităţi din şcoli.
La
Botoşani însă
conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine că situaţia din şcoli este una normală şi nu ar exista astfel de situaţii. Reclamaţii zero, în ciuda zvonurilor care au mai fost în trecut şi care au rămas la acelaşi stadiu.
„
Nu avem reclamaţii dar la şedinţa cu directorii am invitat şi un comisar de la Direcţia Antifraudă pentru a lua măsuri de prevenire. În momentul când vom avea, am spus şi repet toleranţa este şi va fi zero. Noi putem acţiona nu pe se poate, sau s-ar putea să fie”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
Neoficial şi la Botoşani s-ar strânge bani prin şcoli însă părinţii preferă să plătească pentru ca acţiunile lor să nu se răsfrângă asupra propriilor copii.
(G.E.)
CITEŞTE:
1.200 de copii - bătaia de joc a ministerului – GALERIE FOTO şcoală după doi ani de investiţii
[[banner]]