Cel puțin asta reiese din afirmațiile făcute de conducerea Primăriei municipiului reședință de județ.
Într-una din ieșirile publice, primarul Flutur amintea de greutățile financiare pe care le întâmpină instituția pe care și-a dorit să o conducă.
Și a oferit un exemplu, edificator poate, despre procedurile din România, cu precădere de la Botoșani, la momentul începerii unei investiții.
S-a tot vorbit de cartierul de locuințe pentru tineri dar și pentru militari de pe Șoseaua Iașului, fostul primar Radu Mazăre a venit la Botoșani pentru prima lopată simbolică, o perioadă demersurile au stagnat, Ovidiu Portariuc a pierdut alegerile, iar cartierul prinde contur în mandatul lui Cătălin Flutur.
Care critică nu neapărat investiția, ci mai ales locul ales, deși în cel de-al doilea mandat al său, avea un gând similar.
”Am finalizat partea de proiectare pentru dotarea cu utilități a cartierului ANL acolo unde a fost ales. Am mai spus eu odată, cineva dă cu arcul, aruncă săgeata și spune: acolo construim un cartier ANL. Ca să vă dau date comparative, vreau să vă spun că toate blocurile de acolo costă în jur de 8 milioane de lei, iar ca să ducem utilitățile în zonă, costă municipalitatea 9 milioane și ceva de lei”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Pentru asigurarea utilităților la acest cartier de locuințe s-a parcurs etapa de întocmire a proiectului. Însă pentru execuția efectivă, evident, Primăria nu are bani.
Așadar, primarul Cătălin Flutur nu exclude varianta accesării unui credit, pentru a duce pe Șoseaua Iașului…
„Energie electrică, gaz, apă și canal plus partea de sistematizare verticală a cartierului. Poate prin licitație mai scade prețul. Dar efortul pentru noi va fi nu mare, ci foarte mare, în contextul în care orice ban pe care am încercat să-l aducem la municipalitate…”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Întreg cartierul va avea în cele din urmă în jur de 600 de unități locative, botoșăneni plătitori de taxe și impozite, tot la bugetul local.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile