Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ichimeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Deși erau acasă, proprietarii au realizat că le arde locuința când focul a ajuns și la bunurile din două camere. Au ieșit imediat din interior și au sunat după ajutor.
Acolo au ajuns pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale, o ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni.
Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu cuprindă întregul imobil.
S-au salvat și protejat de foc bunurile din trei camere.
Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât acuza o stare de rău din cauza frigului, dar a refuzat transportul la spital.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum necurățat de funingine.
Pompierii reamintesc că în sezonul toamnă-iarnă multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Investiție de 75 de milioane de euro, zeci de mii de botoșăneni vor avea contoare inteligente la gaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
4 ani de pușcărie pentru fostul șef de la Permise care s-a îmbogățit din mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile