Sfârșitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoșăneni de a încinge grătarele în locurile special amenajate în acest sens.
Dacă majoritatea au respectat prevederile Legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, în sensul aprinderii focului doar în zonele stabilite de autoritățile locale, dotate cu utilități și facilități, unii au găsit de cuviință să sărbătorească Paștele Blajinilor în cimitirul Eternitatea, mai multe grătare răspândind mirosul specific de mici și friptură printre oamenii veniți să dea de pomană celor nevoiași și să aprindă o lumânare la morminte, după obiceiul creștinesc.
Nerespectarea prevederilor legale nu a trecut neobservată de jandarmii care acționau pentru prevenirea faptelor antisociale, doar pentru desfășurarea activităților de picnic între morminte fiind aplicate 24 de sancțiuni contravenționale însumând amenzi în valoare de 36.000 de lei, pe lângă alte 17 amenzi în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii publice și nepurtarea măștii de protecție.
Aducem la cunoștința cetățenilor faptul că aprinderea focului în alte zone decât cele special amenajate și nesupravegherea în permanență a acestuia constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024