La București va avea loc acordarea, din partea Memorialului Ipotești, a Premiului pentru traducere pentru anul 2020, în cadrul activităților de omagiere a poeților Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române București.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu acordă anual Premiul pentru traducerea/ promovarea operei eminesciene. Pentru anul 2020, juriul format din prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (președinte), prof. univ. dr. Vasile Spiridon, prof. univ. dr. Andrei Terian, analizând contribuțiile la traducerea și promovarea operei eminesciene, a decis acordarea acestui premiu scriitorului Adam Puslojić.
Adam Puslojić, scriitor sârb cu origini româneşti, membru de onoare al Academiei Române, a tradus din creaţia eminesciană în limba sârbă şi a promovat cu consecvenţă creaţia eminesciană în spaţiul cultural sârb. A publicat volumul Muritori, ce-i cu voi? Sau Bunavestire de Ipoteşti, inspirată de creaţia eminesciană. A publicat traduceri în limba sârbă din alţi autori români de prim ordin, poeţi şi prozatori, precum: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Petre Stoica, Dumitru Radu Popescu, Mircea Dinescu etc.
Adam Puslojić a jucat un rol decisiv în impunerea în spaţiul culturii sârbe a lui Nichita Stănescu.
Date fiind restricțiile de circulație din iunie 2020, evenimentele dedicate ediției 2020 au avut loc doar online.
Pe 2 august 2021, la București, va avea loc acordarea, din partea Memorialului Ipotești, a Premiului pentru traducere pentru anul 2020, în cadrul activităților de omagiere a poeților Mihai Eminescu și Nichita Stănescu, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române București. Invitații acestor manifestări sunt: Adam Puslojić, Dejan Mastilović, DragoljubFirulović, Mircea Dinescu, Răzvan Voncu, Zoltan Octavian Butuc, Mircia Dumitrescu și Vlad Ciobanu. Amfitrionul evenimentului va fimanagerul muzeului Ioan Cristescu.
Din partea Memorialului Ipotești, la eveniment vor participa Ala Sainenco și Mihaela Anițului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024