FC Botoșani a revenit acasă. Din două meciuri disputate în deplasare, echipa s-a întors cu trei puncte. La Craiova însă, rezultatul ar fi putut fi altul dacă centralul nu ar fi luat o serie de decizii neinspirate.
Valeriu Iftime îl pune la zid pe arbitrul Marcel Bârsan cel care a condus partida CSU Craiova – FC Botoşani, scor 1-0.
El susţine că Bârsan a stricat spectacolul şi l-a eliminat în mod greşit pe Bordeianu, la scorul de 0-0.
”Miroseam că o să fie o parodie de meci. Îmi pare rău. Pe băieţi nu poţi să-i critici, în afară de Miron care e ca o cometă care cade continuu. Nu înţeleg ce e cu copilul ăsta. Ceilalţi au muncit, s-au zbătut.
Eroul principal este un mediocru. Un arbitru trebuie să fie un dirijor. Ăsta a fost un dirijor surd, chior şi mut. Nu a înţeles nimic. În momentul în care dai un roşu şi dezechilibrezi un meci de fotbal, ai stricat spectacolul.
Dacă se merită, îl dai. Dar atunci când este la limită, jucătorul nu a avut niciun fel de intenţie, nu a văzut. Arbitrul a fost de o mediocritate rară. A acordat foarte multe faulturi, fiecare cădere era fault. Craiova a câştigat norocos. Nici noi nu am fost inspiraţi în faţă. Dacă nu era greşeala aia la gol, nu ştiu ce se întâmpla, chiar dacă noi eram în zece oameni”, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024