Aşa a anunţat edilul municipiului Dorohoi,
Dorin Alexandrescu, la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie.
„
Vă comunic că oraşul Dorohoi va beneficia în viitorul apropiat de două grădiniţe noi, una care se va construi în cartierul Plevna, cu 10 grupe şi una cu şase grupe aici lângă Primăria nouă, la Grădiniţa nr. 6 sau în vecinătatea ei” a afirmat
Dorin Alexandrescu.
Grădiniţa Nr. 6, cu program prelungit, este structură a Liceului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din 2011 şi anul trecut a beneficiat de importante lucrări de consolidare, clădirea fiind o donaţie pentru învăţământ, încă de la 1860.
Grădiniţa Nr. 3, cu program normal, structură a
Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” de pe Bulevardul Victoriei funcţionează la parterul unui bloc, iar spaţiul este foarte îngrămădit pentru zecile de copii care frecventează grădiniţa. În octombrie 2013,
Consiliul Local a alocat fonduri pentru reparaţii curente la grădiniţă.
„Noi am depus documentaţia de foarte mult timp pentru două grădiniţe, acum depunem doar memoriu, că este necesară în continuare. Guvernul României a aprobat construirea a sute de grădiniţe, iar cele din Dorohoi erau pe lista de priorităţi şi urmează să trimitem solicitarea şi apoi va fi licitaţia pentru construcţie” a adăugat primarul.
Cât priveşte fondurile pentru cele două obiective noi, nici autorităţile locale nu ştiu clar dacă fondurile vor mai fi de la
Banca Mondială sau de la Guvernul Românei.
(M.A)
CITEȘTE:
Ziua Unirii sărbătorită în avans și la Dorohoi, cu primar, consilieri locali și obiecte de artizanat - GALERIE FOTO