A fost 20 de ani factor poștal, a cântat la acordeon până când n-a putut să-l mai țină în brațe și ultimii ani din viață și i-a petrecut mergând din poartă-n poartă la foștii colegi.
La sfârșitul lui noiembrie am asistat la ultimele zile pe acest pământ ale lui nenea Petrea, un bătrân de 91 de ani dintr-un mic sat din județul Botoșani, scrie jurnalistul Cătălin Hopulele pentru Hotnews.
Iar povestea curge mai departe, jurnalistul observând cu acest prilej obiceiurile străvechi pe care oamenii le-au păstrat de sute de ani, atunci când se despart de un om drag:
M-au fascinat toate obiceiurile de înmormântare pregătite de familie: prosoapele mari și mici cumpărate din timp, pomul, cele 24 de monede pentru viața de apoi, oglinzile acoperite din casă, luminile ținute aprinse trei zile. Toate acestea au explicații bine definite, iar etnologul Mircea Păduraru m-a ajutat să le înțeleg.
Nenea Petrea e așezat în „camera de curat”, pe trei scaune, în sicriul maro lucios. Arată la fel ca de ziua lui, în iunie, când împlinea 91 de ani și l-am văzut ultima dată. Atunci era mai mândru, acum e liniștit. În iunie, încă se bucura că e singurul rămas în viață dintre frații și surorile pe care i-a avut. „Toți s-au dus, da eu am rămas”. Până joi, 26 noiembrie, de ziua de naștere a fiicei sale, când n-a mai rămas nici el.
Nenea Petrea a murit și, pentru mine, o dată cu el se duce și o lume pe care o voi regăsi doar în cărțile de etnografie. E o lume încărcată cu semnificație, orgolii, respect și reverență. Există încă printre noi, dar de obicei stă îngropată sub genericul „la țară”.
În Carasa, un mic sat din județul Botoșani, casele s-au pustiit pe rând. Școala e îngrijită, cu termopane noi, izolație exterioară proaspăt aplicată, de parcă ar suna din clipă în clipă clopoțelul și ar intra copiii direct în clase. Dar nu pandemia o ține închisă, ci faptul că pe ulițele din jur sunt mai multe case pustiite decât copii.
Nenea Petrea știa că o să moară. S-a și împăcat cu gândul, i-a spus asta familiei cu o zi înainte să se stingă în casa în care a trăit aproape toată viața, în patul mic de lângă sobă. Nu a suferit mult, cu două săptămâni înainte să-și dea ultima suflare încă mergea singur prin grădină și avea grijă de cei peste 100 de pomi plantați vara trecută în spatele casei, unde avea pe vremuri porumb. Și se mândrea cu cele două fructe, prima producție: un măr și o gutuie.
Dar cum a fost în putere și lucid, nenea Petrea s-a pregătit pentru moarte, fiindcă știa ce înseamnă o înmormântare pentru familie. S-a tot pregătit, de fapt, de 11 ani, de când i-a murit soția, Mina. A început să cumpere perne, pături și prosoape, a pus bani deoparte și când a simțit că nu le mai poate ține evidența, a lăsat totul familiei în grijă.
Înmormântarea la țară e un epitaf lăsat lumii. În cele trei zile cât l-am privegheat au venit să-l vadă aproape toți oamenii din sat care-l știau. Să-l plângă. Să le povestească tuturor care voiau să asculte că ei urmează. Să-și aducă aminte. A fost o șezătoare, un foc de tabără stins sâmbătă, imediat după prânz, când preotul a pus pecetea pe mormânt.
Vineri dimineață, în prima zi după ce a murit nenea Petrea, cât se pregăteau punțile, am ales covorul care urma să fie pus pe năsălie și trei traverse care marchează drumul de la ieșirea din casă și la cele două răscruci spre cimitir. Calea pe care pleacă sufletul mortului spre locul de unde nu se mai întoarce.
S-au cumpărat, pregătit și aranjat atât de multe prosoape încât dacă le legăm unul de altul facem o funie să înconjurăm tot satul. Prosoape mari pentru lumânările preoților, a dascălului, pentru cele cinci podoabe aduse la biserică, purtate doar de bărbați din sat. Un prosop mare pentru sicriu, unul pentru sfeșnicul pe care chiar nenea Petrea l-a donat bisericii; două prosoape mari pentru pom (colaci, fructe și dulciuri, în două coșuri mari), patru pentru năsălie, purtate la braț de nepoții care l-au dus la biserică, în cimitir și care l-au coborât în groapă.
Prosoape mari pentru fiecare coroană și pentru mașina mortuară. Apoi prosoapele mai mici, „de față”, date la citirea punților spre cimitir tuturor celor care au fost la priveghi, membrilor din familie, dar și celor care au venit la înmormântare fără să-și fi luat rămas bun de la nenea Petrea la el acasă. Și, în final, prosoapele mici, „de mână”, cu zecile, date în biserică alături de o lumânare aprinsă celor care au stat la slujbă.
Prosoapele erau însoțite de sute de colaci, cutii de chibrituri, lumânări și câte un bănuț împăturit de 10 lei pentru toate podoabele cărate pe brațe. În toată casa am acoperit oglinzile, ca să nu se reflecte moartea în ele și să-l aleagă pe următorul care o să plece după nenea Petrea. Am spart o cană la scoaterea sicriului peste prag, să nu rămână sufletul blocat pe lumea noastră.
Am mers la câteva ore, chiar și în miezul nopții, în camera unde a murit, dar niciodată singuri. I-am legat mâinile și picioarele, dar le-am dezlegat înainte să-l coborâm în groapă. I-am pus în sicriu 24 de monede, 12 de-o parte, 12 de cealaltă, la fel am împărțit și 24 de lumânări. Să fie pentru vămuire și pentru drumul întunecat pe care nu-l știe nimeni.
I-am pus și o sticlă de jumătate de litru de apă. Nu știm de ce, pentru sete? L-am scos cu picioarele înainte din casă, așa l-am băgat și în biserică, așa l-am coborât și în groapă. Pe drum, am lăsat bani la fiecare fântână, pentru că ni s-a spus că sufletul cere apă și după moarte, dar și pentru că știam că lui nenea Petrea îi place să bea apă doar de la fântâna lui.
Pe lângă bani, groparilor le-am dat găleți și găini vii, într-un sac legat ușor la gură, pe care le-am cărat, cotcodăcind, în spatele coloanei mortuare. La capul lui nenea Petrea a ars mereu o candelă și am păzit, pe rând, toiagul: o lumânare împletită ca o cochilie de melc, care trebuie să ardă din ziua în care a murit până în ultima zi în care se tămâiază mormântul.
Toate luminile din casă au stat aprinse trei zile și trei nopți, iar sâmbătă a rămas un singur felinar luminat, la intrare, care răzbește frigului și astăzi. A fost obișnuit cu frigul și nenea Petrea.
Materialul integral AICI
(Foto: Hotnews)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
