În fiecare an în data de 21 aprilie, Biserica Ortodoxă o serbează pe Sfânta Muceniță Alexandra, Împărăteasa.
Sfânta Muceniță Alexandra a fost soția împăratului Dioclețian (284-305). După abdicarea acestuia în anul 305, în urma sa la tron a urmat Maximian Galerius (305-311) „un păgân fanatic, de asemenea un soldat aspru și feroce”.
Acesta a devenit ginerele împăratului Dioclețian căsătorindu-se cu fiica acestuia,Valeria, pe care însăși tatăl ei a obligat-o să se căsătorească în ciuda rezistențelor pe care aceasta și le-a exprimat.
În acele vremuri își trăia mucenicia Sfântul Gheorghe, fiind supus la chinuri în numele Domnului. În ciuda greutăților de neimaginat pe care le suporta, acesta „în chip minunat rămânea viu și sănătos”. Văzând aceste fapte minunate ale Sfântului Gheorghe, Sfânta Muceniță Alexandra simte chemarea către credința cea adevărată și se prezintă în fața împăratului în timp ce acesta aducea jertfă idolilor și se declară creștină. Fapta sa atrage mânia împăratului, acesta poruncind ca atât împărăteasa cât și Sfântul Gheorghe să fie întemnițați și ulterior tăiați. Aflând această decizie, împărăteasa își acceptă destinul mucenicesc, se roagă Celui de sus și își dă sufletul în mâinile Mântuitorului, în temniță.
Trei dintre slugile împărătesei Alexandra și anume Apolo, Isachie și Codrat, văzând cele întâmplate, cum stăpâna lor a renunțat la toate cele pământești, trecătoare și a ales calea veșnică a lui Hristos, au crezut și ei în Dumnezeu. Dorind să urmeze și ei Domnului și-au mărturisit și ei credința creștină în fața stăpânului lor păgân numindu-l „călcător de lege și sălbatic” acuzându-l de moartea brutală a împărătesei „și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii.” Mânat de furia sa fără margini, împăratul le trimite și pe cele trei slugi la închisoare, gândindu-se la pedepsele fiecăreia dintre ele.
Astfel, „pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să fie uciși cu foamea; care după câteva zile fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor Domnului.” Așadar, cele trei slugi ale împărătesei împreună cu aceasta trec în ceata mucenicească a Domnului spre slava lor cea veșnică, Amin.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile