A trecut prin pușcăriile de la Jilava, Gherla, Balta Brăilei. A suferit, dar a știut și să își sfințească suferința cu un soi de demnitate rar întâlnită în zilele noastre. Astăzi împlinește 87 de ani.
Despre Academicianul Alexandru Zub, născut pe pământ botoșănean, se vorbește ca despre o instituție.
Ca student a participat la organizarea la Putna a aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Ştefan cel Mare. A fost arestat și condamnat de Tribunalul Militar la 10 ani închisoare corecţională.
A fost deţinut pentru şase ani şi două luni: între 6 martie 1958 şi 16 aprilie 1964.
După eliberare se dedică cercetării, iar în 1973 îşi susţine doctoratul la Universitatea din Iași. Din 1990 devine director al Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, este membru corespondent al Academiei Române din 1991, apoi membru deplin din 2004 şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice începând cu anul 2006.
15 mai 1957. Securitatea din Iaşi a început acţiunea de urmărire a lui Alexandru Zub, student la Facultatea de Istorie din Iaşi, membru al comitetului de organizare a aniversării din aprilie 1957. Securitatea îl învinuia că au complotat pentru a transforma sărbătoarea de la Putna „într-o manifestaţie cu caracter naţionalist, antisovietic şi antidemocratică, acţiune care nu le-a reuşit din cauza măsurilor de prevenire luate de către organele de conducere din Iaşi”, fiind însă suspectaţi că vor să organizeze astfel de acţiuni în viitor. Această suspiciune era motivată de citirea corespondenţei purtate de studenţii ieşeni cu alţi colegi din ţară, potrivit memorialulsighet.ro.
Alexandru Zub a fost arestat la 6 martie 1958, dintr-un tren care îl ducea spre Bucureşti. Conform concluziilor de învinuire, a fost acuzat că „intenţiona a se deda la acte huliganice, pentru a provoca răscoale în masă, lucru pe care nu l-a reuşit întrucât organele de stat au intrat în posesia acestor date şi-n consecinţă au putut lua măsuri de prevenire” .
Învinuirea extrem de gravă de „răzvrătire” a fost modificată pe parcursul procesului în „uneltire contra ordinii sociale”, încadrare care prevedea pedepse mai mici.
Alexandru Zub a fost condamnat la 10 ani închisoare.
Născut la 12 octombrie 1934, în comuna Vârfu Câmpului, din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani, foarte numeroasă şi cu destule dificultăţi, Alexandru Zub a urmat Şcoala Normală din Şendriceni, până în vara lui 1953, și mai târziu a terminat studiile universitare la Facultatea de Istorie din Iași, pe care le-a absolvit în 1957.
În acel an 1957 se împlinea și jumătate de secol de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.
”Pentru a marca acest moment am pregătit, ca studenţi, unii tocmai terminam facultatea, o festivitate. A existat opoziţie la ceea ce aveam să facem, dar nu am dat înapoi, evenimentul a avut loc. Două zile la Iaşi şi una la Putna, unde s-a mers cu tren special, cu oameni care au venit pentru noi: unii pentru a participa, alţii sa supravegheze serbarea. Un tren întreg de oameni",
povesteşte Academicianul Alexandru Zub.
A fost un curaj pe care cei de astăzi nu îl mai pot pătrunde la adevărata sa semnificație. În anul 1957, numai să îl aminteşti pe Ştefan cel Mare era un fapt de mare îndrăzneală atunci, într-un timp excesiv sovietizat.
"Ni se spusese că existau mitraliere instalate pe traseu, în caz că vom încerca ceva... E posibil ca Securitatea însăşi să fi lansat zvonul acesta pentru a ne speria, dar nu e de mirare să fi fost adevărat".
Nu au dat înapoi. Îl aveau înainte, drept exemplu, pe Mihai Eminescu. În anul 1871, Eminescu, Ciprian Porumbescu, Slavici, făcuseră acelaşi lucru: un apel la unitate naţională!
"Ne-am gândit la ei. Acolo, la Putna, am închinat un pahar de vin pentru Eminescu, ceea ce a fost suspect pentru Securitate. Mănăstirea era foarte intimidată, presiunile erau enorme din cauza noastră. După noi s-a strâns şurubul, stareţul a fost scos de acolo",
mărturisește academicianul de astăzi.
Sărbătoarea de la Putna avea să îi schimbe pentru totdeauna destinul.
Iată povestea arestării, în mărturia Academicianului Alexandru Zub:
"În mod suspect, printr-o notă telefonică, am fost chemat la Academia din Bucureşti, pentru ziua de 7 martie 1958. M-am interesat peste tot şi nu am găsit nici o explicaţie plauzibilă a convocării. Nimeni din jur nu mai avusese o asemenea experienţă. Aşa se face că pe 6 martie, spre miezul nopţii, m-am suit într-un accelerat de Bucureşti, pentru ca a doua zi să pot fi la Academie. Instalat pe locul meu, la fereastră, am deschis pentru lectură Grădina lui Epicur, de Anatole France, un preţios volum de texte filosofice. N-am făcut însă decât puţină cale, când m-am trezit cu un individ care mă identifică, rugându-mă să ies puţin pe culoar. Acolo mă aştepta un altul, care agita un pistol, cu destulă dexteritate, prevenindu-mă să nu fac nicio mişcare, ar fi inutil. La uşă, era plasat un al treilea. Nu era loc pentru explicaţii, în pofida protestelor mele, de studios chemat la o întâlnire importantă. Astfel încadrat, am fost dat jos din vagon la prima staţie, probabil Ciurea, unde aştepta o maşină a Securităţii, tip Volga, plasată acolo pentru a nu se afla imediat de arestare. Legat la ochi cu propriul fular, am fost dus cu maşina într-o direcţie neştiută. Domnule, ca apelativ, a devenit brusc hai, neamule, ca să decadă în timp şi mai mult, până la banditule, acolo unde orice politeţe părea că e suspendată. N-au stat de vorbă cu mine, protestele nu aveau nici un efect. Mi-am dat seama iute că eram dus la Iaşi. Arestarea mea s-a făcut pe la miezul nopţii, într-o jumătate de oră, cel mult, eram la Securitatea din Iaşi. După percheziţia de rigoare, am fost ţinut pe un scaun tot timpul, apoi a început ancheta, ore, zile, săptămâni, cu ofiţeri ce se schimbau unul pe altul sau echipe de specialişti în asemenea cazuri. Eram pus în situaţii imposibile, până la exasperare, cu reacţii oarecum adecvate scenariului existent. Unii anchetatori s-au dovedit nişte experţi capabili a-şi ajusta metodele la subiect".
Frumuseţea istoriei, spune Alexandru Zub, este că te obligă să cauţi ordinea, să institui ordinea acolo unde lucrurile par haotice. Dar, mai ales, istoria se trăieşte, nu se construieşte din hârtii. Iar oamenii care o străbat la pas prin timpul lor trebuie să îşi asume o atitudine şi o demnitate pe care timpul istoric o cere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
