Marele neurochirurg născut pe meleaguri botoșănene împlinește astăzi 90 de ani. Nu întâmplător, pe 1 iulie, creștinătatea îi pomenește pe Sfinții Cosma si Damian, doctorii fără de arginți.
Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, s-a născut la 1 iulie 1933, la Darabani, judeţul Botoşani. A urmat studii liceale la Dorohoi, apoi, după absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi, în anul 1958, a lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti (1958-1960) şi apoi un an la Circumscripţia Sanitară din Dărmăneşti (1960-1961).
În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul "Gh. Marinescu" din Bucureşti. A devenit, în anul 1966, medic specialist neurochirurg, în anul 1972, doctor în medicină cu lucrarea "Neurinomul spinal", în 1974, medic primar neurochirurg gradul III, în anul 1981, medic primar neurochirurg gradul II şi şef al Secţiei VII de neurochirurgie vasculară şi microneurochirurgie. În anul 1972, a absolvit la cursuri de zi şi Facultatea de Filozofie - Psihologie din Bucureşti.
A studiat neurochirurgia timp de un an la New York, în cadrul unei burse Fullbright (1980-1981), şi a participat la diferite specializări, cursuri şi schimburi de experienţă la Budapesta (1978 şi 1979), Delft (1981), Moscova (1982), Edinburgh (1990), Glasgow (1990), Düsseldorf (1991), Paris (1991), Bruxelles (1995). În aceste stagii de specializare din Europa şi SUA, precum şi la diferitele congrese internaţionale, a cunoscut direct şi a schimbat opinii profesionale cu cele mai mari personalităţi neurochirurgicale din lume.
A ocupat prin concurs, în anul 1991, postul de profesor universitar neurochirurg la Clinica II Neurochirurgie a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, iar în anul 1992, pe cel de profesor de psihoneurologie la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti.
Datorită acestor specializări şi aplicării celor mai moderne tehnici operatorii, a reuşit să facă operaţii neurochirurgicale dintre cele mai complexe şi să scadă mortalitatea operatorie la procente comparabile cu ale celor mai renumite clinici de neurochirurgie din lume. Astfel, în cazul neurinoamelor de acustic a redus mortalitatea operatorie de la 51% la 4%, iar în domeniul anevrismelor intracerebrale, de la 49% la 4%. Aceste rezultate se datorează unei tehnici operatorii bine puse la punct, precum şi faptului că a introdus în arsenalul sălii de operaţie din România microscopul operator (1979) şi laserul (1984).
A efectuat peste 30.000 de intervenţii chirurgicale, din care 14.700 cu microscopul operator şi 715 cu laserul.
Academicianul Leon Dănăilă deţine 18 brevete de inventator şi zece de inovator şi este autorul a 39 de cărţi de specialitate.
A primit titlul de cetăţean de onoare al oraşelor Darabani (21 mai 1999) şi Dorohoi (18 septembrie 1999), iar pe 1 iulie 2015 a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile