S-a ivit pe lume în zi sfântă, când creștinătatea îl prăznuiește pe Înaintemergătorul și Botezătorul. Astăzi, maica Epistimia împlinește 90 de ani.
În 1931, când s-a născut maica Epistimia Dănilă, România încă nu își revenise după Marea Criză și intra într-un greu an economic, ce anunța uriașe proteste și frământări sociale. Familia Dănilă din Vorniceni și-a crescut cu greu cei 7 prunci iviți pe rând, până în buza războiului urmat de foametea cumplită. Fata cea mare preia repede din treburile casei și simte din plin, alături de frații ei, greul vieții.
Avea 14 ani când, copilă fiind, intră în mănăstire. Lumea se schimba. Trecuse războiul, România se sovietiza, comuniștii își pregăteau terenul pentru a stăpâni nu doar instituțiile, ci și pământurile, casele, familiile. Și sufletele… Mănăstirea o apăra de hidra comunistă, dar nimeni nu se gândea că tentaculele bolșevice vor ajunge și în altare.
Peste zece ani, în 1955, este tunsă în monahism. Va mai viețui alături de surorile din mănăstire încă cinci ani, până când Decretul 410 ajunge și la Agafton.
Prezidiul Marii Adunări Naționale adoptase odiosul Decret pe 29 octombrie 1959, cu efecte devastatoare asupra vieții monahale din România. Securitatea considera mănăstirile periculoase din punct de vedere politic prin faptul că ar fi sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă, adăpostind persoane ostil regimului. Însă mai ales deranja – într-o organizare apolitică a țării – trăirea creștină autentică, vorbindu-se tot mai des despre ”armata neagră a călugărilor și călugărițelor”, armată ce devenea rapid tot mai amenințătoare pentru comuniști.
Din octombrie 1959 și până șa 31 martie 1960, au fost desființate aproape 100 de mănăstiri din cele peste 200. De asemenea, dacă la 1 ianuarie 1959 România avea 6.014 monahi și monahii, după aplicarea Decretului 410 au mai rămas în mănăstiri 1.400 de viețuitori.
Potrivit documentelor, După aplicarea Decretului 410 au fost arestaţi şi condamnaţi sau trimişi cu domiciliu obligatoriu cei care au refuzat să renunţe la stilul de viaţă monahal, deşi fuseseră excluși din mănăstire.
Era început de an 1960 când porțile Mănăstirii Agafton s-au închis în urma Maicii Epistimia. Au primit ordin să plece, pentru că se desfiinţează mănăstirile. Comuniştii au venit cu camioanele, urcau maicile şi le duceau.
"Veneau în aşa fel, că dacă nu erai în chilie, ei puneau lacăt şi rămâneai afară cu ce erai pe tine, nu te mai lăsau să mai iei ceva din casă, te puneau în camion şi hai... ca pe animale, aşa ne-au scos în camionul acela, da! Cum ieşea din casă o maică, veneau şi puneau sigiliul pe uşă, aşa încât nu mai avea voie să intre în casă", mărturiseşte Maica Epistimia într-un interviu ("Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist", de Protosinghel Siluan Atoci, Editura Doxologia, 2012).
(Protosinghel Siluan Antoci)
Câteva maici au ajuns la Agapia, şi mai puţine pe la Suceviţa. Cele mai multe au purces în lume.
"N-aveam cu ce să ne îmbrăcăm. Aveam un capot pe mine, în luna februarie, când era un ger aşa de mare şi nu aveam cu ce mă îmbrăca. Dacă aţi şti ce plâns, ce răcnete erau acolo în acele momente îngrozitoare! Maicile ieşeau din casă şi răcneau, altele plângeau, era ceva de neînchipuit. Era iarnă şi era frig cumplit afară".
Le-au scos din mănăstire pe 2 februarie 1960. Ziua Întâmpinării Domnului.
Maica Epistimia a plecat în lume. Pentru ea, lumea mare era în Botoşani, unde a lucrat la covoare la început. În lume nu au scăpat de urmăritori. Din când în când, securitatea le vizita "pentru a vedea cum ne comportăm şi dacă ne conformăm situaţiilor". Nu aveau voie să poarte fustă lungă, "veneau cu foarfecele să ni le taie, în special nouă, care eram mai tinere". Dacă nu ascultau indicaţiile, erau ameninţate sau chemate la poliţie.
(Maica Epistimia Dănilă, foto: pr. Siluan Antoci)
"Uneori îmi doream să fi murit decât să trăiesc clipele alea, dar Maica Domnului m-a salvat, mă întărea. Din toate părţile eram izgonite".
A stat la o gazdă, într-o cameră fără sobă.
"Aveam o pernă rezemată pe un perete şi după perna aceea era zăpadă şi aşa adormeam".
Mai târziu a adus o sobă şi a scos prin perete, afară, burlanul pentru fum, mai consemnează Părintele Siluan Antoci în convorbirea cu maica Epistimia. De frică să nu iasă scântei şi să provoace vreun incendiu, de multe ori maica adormea fără foc. De mâncare pregătea la o lampă cu gaz.
"La început cumpăram o pâine, o tăiam în patru şi o aveam pentru patru zile".
Avea 29 de ani când a fost scoasă din mănăstire. Ajunge în oraș și, vreme de 23 de ani, din 1962 până în 1985, lucrează ca infirmieră la secția nou-născuți a Spitalului Județean Botoșani.
O perioadă greu încercată. Partidul Comunist pregătea o nouă lovitură: Decretul nr. 770 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, din anul 1966, și care va fi repede transformat în lege. Se nasc așa-numiții ”decreței”, odată cu ei și nenumărate drame ale femeilor: nașteri riscante, avorturi la limita legii, chiar arestări acolo unde se dovedea că avortul fusese provocat.
Maica-infirmieră nu își uită menirea și, într-un comunism ateu, se îngrijește de pruncii veniți pe lume ”la comanda” partidului. Mulți dintre ei în pragul morții… Maica Epistimia știe că șansele de supraviețuire ale unora dintre ei sunt mici. Îi botează așa cum prinsese din învățăturile maicilor bătrâne, dar și de la școala de religie.
"Am învăţat la şcoala de religie cum trebuie să facem. Spuneam aşa: "În numele Tatălui, Amin" şi stropeam cu aghiasmă. Dacă nu era aghiasmă stropeam cu apă. Luam de la robinet apă şi stropeam copilaşul. Apoi spuneam mai departe: "şi al Fiului, Amin şi al Sfântului Duh, Amin", şi "se botează robul lui Dumnezeu...". Pe urmă făceam cruce deasupra lui şi spuneam Tatăl Nostru şi Crezul. Dacă era băiat îi ziceam Ioan, dacă era fată îi ziceam Ioana. În 25 de ani am spus cuvintele de botez la peste 2000 de copilaşi!".
A văzut multe minuni. Copii născuţi prematur, sub un kilogram, care după ce au fost botezaţi au supravieţuit.
"Cunosc o maică la Agapia, care vine la mănăstire la noi, şi căreia i-am zis să mă pomenească atunci când va auzi că am murit; eu am botezat-o. Cunosc un profesor la Băiceni, pe care l-am botezat, iar mama lui, când vine în vizită, îmi aduce câte o pâine şi struguri".
"Orice făceai erai urmărit şi peste tot erau infiltraţi spioni de la securitate şi de la partid".
S-a reîntors la Mănăstirea Agafton în 1990. "Eu am tras clopotul prima dată!", spune maica în interviul amintit.
Astăzi împlinește 90 de ani. Un destin cât o istorie. O poveste despre credință, generozitate și acceptare. Maica Epistimia este o carte vie despre un popor greu încercat de ateismul comunist.
La mulți ani!
.jpg)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
