A pus bazele uneia dintre cele mai puternici companii din Botoșani, ”Prodalcom”, care a scos pe piață Voronskaya, brand recunoscut la nivel național și nu numai, însă a cunoscut celebritatea datorită fotbalului, pe care l-a iubit cu ardoare din copilărie.
Chiar și plecat de mai bine de doi ani din fruntea clubului pe care l-a condus mai bine de un deceniu, botoșănenii continuă să îl iubească, dovadă fiind bannerele afișate în tribune atunci când FC Botoșani întâlnește Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Căsătorit cu dna Daniela, antreprenor în Vorona, Cornel Șfaițer împlinește astăzi 56 de ani, iar Pro Sport a trecut în revistă 8 lucruri mai puțin știute din viața omului de afaceri împătimit de fotbal.
Le prezentăm mai jos...
1.A putut demonstra că Botoșaniul e mai tare ca Vasluiul lui Porumboiu
„În 1997 am înfiinţat FC Unirea Botoşani. A fost un început frumos. Chiar în primul an am reuşit promovarea în C. Acea promovare a venit după o perioadă de cinci ani în care Botoşaniul nu a mai activat în nici un eşalon fotbalistic. A fost o promovare pe care nu am să o uit niciodată, la Iaşi, în dauna lui FC Vaslui“, îşi aminteşte nea’ Cornel, cum este cunoscut de toţi suporterii FC Botoşani.
2.A înființat și echipa din Suceava, nu numai din Botoșani alături de Valeriu Iftime
„Am înfiinţat Bucovina Suceava, echipă ce a activat în liga secundă. Şi acolo am avut promisiuni. Mai erau trei acţionari, însă şi acolo am rămas singur”.
3.Este vânător din 1996.
„O fac din 1996, însă nu mai am timp şi pentru această pasiune. Puţinul timp liber pe care îl am îl folosesc pentru odihnă, refacere şi pentru mişcare“.
4.Este căsătorit și are două fete, a absolvit Liceul de Matematică-Informatică din Brăila
5. A practicat lupte libere și rugby.
„Aveam un profesor la liceu la Brăila care avea nevoie de juniori. Eram un tip atletic și m-a luat. A fost o perioadă scurtă. Mi-a plăcut la timpul respectiv. Fotbal practicam în curtea școlii, eram înnebunit. Făceam campionate, organizam totul din plăcere. Nu aveam vreun talent”.
6. E pasionat de fotbal de mic.
„Aveam un caiet studențesc în liceu, unde îmi notam tot. Nu mi-a mai permis timpul, dar le am în memorie. Sunt foarte multe, câteva sute. Am și prins vremuri frumoase, cu Dobrin la Botoșani. Atunci veneau la antrenament 1.000 de oameni”.
7. E dinamovist fanatic și membru DDB.
„Datorită lui Dudu Georgescu, Dumitrache și Dinu. Voiam să-i văd. La meciul cu Hamburg am devenit fan 100%. Orac a fost senzațional! În ’88 am făcut o deplasare cu mașina pe o vreme îngrozitoare. Era 2 decembrie, un 0-0 cu Steaua. Nu știam dacă TVR va televiza meciul și n-am vrut să risc, așa că am venit la meci”.
8. A fost la un pas să semneze cu Poli Iași în această vară, dar a continuat la Sepsi Sf. Gheorghe. Covăsnenii l-au convins să nu dea curs ofertei din Copou. De asemenea și Dinamo l-a curtat insistent în urmă cu un an.
La mulți ani, Cornel Șfaițer!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024