În aceste zile, dascălii au ieșit din curtea școlii cu brațele pline de flori, sub privirile recunoscătoare ale elevilor, după un an dificil, în care educația a stat mai degrabă sub semnul improvizației.
Viorica Luchian nu a mai primit florile sfârșitului de an, ca de fiecare dată când se bucura alături de elevii săi de rezultatele muncii împreună.
Pentru Viorica Luchian, florile s-au adunat în coroane, cu mesaje triste de rămas bun.
S-a stins din viață la doar 47 de ani, după o suferință căreia i-a făcut față cu demnitate. Colegii de la Școala gimnazială nr. 2 Tudor Vladimirescu, din județul Botoșani, au rămas împietriți de durere, dar păstrând în suflet chipul senin, delicat, de o noblețe rară.
”Un dascăl desăvârșit, un exemplu de conduită morală și care iubea enorm profesia de dascăl”, așa o caracterizează colegii pe Viorica Luchian, dascălul care nu a mai apucat să se bucure de florile sfârșitului de an.
Duminică, 27 iunie, a fost condusă pe ultimul drum.
Tristețea fără margini a familiei, durerea nemângâiată a colegilor, privirile înlăcrimate ale elevilor spuneau totul despre omul care a lăsat toate în urmă și a urcat în Cerul fără suferință.
Victoria Ciocan a exprimat în cuvinte simple ultimele clipe ale Vioricăi Luchian pe pământ.
”Ultima clipă! Azi, Viorica s-a urcat la Cer! Toată lumea în jurul ei a plâns, nici nu se putea altfel, pentru cei care au cunoscut-o și au îndrăgit-o. Eu o știu de când era elevă la Școala noastră, îmi era tare dragă și sentimentul de afecțiune era reciproc. Învăța foarte bine, îndrăgea literatura, iubea natura, era timidă, sensibilă și cuminte, un copil bun pentru părinți și de un respect și bun simț rar întâlnit. Și astfel s-a și format ca om, mai târziu”,
Victoria Ciocan
”Azi, Cerul a câștigat un Suflet minunat! Ultima dată am întâlnit-o la Biserică, părea optimistă, nădăjduia că a învins boala, însă această suferință pe care a primit-o cu înțelepciune Dumnezeu o dă ca să te apropie mai mult de El. Iar dânsa a înțeles acest lucru, că El rânduiește Totul și hotărăște Clipele, prima și ultima! Asta a fost Crucea Vioricăi, și a dus-o în pacea sufletească numai de ea știută. Cuvintele înțelepte de rămas bun ale Părintelui Ionuț din Parohie și mesajul sincer și frumos al colegilor de catedră, prin cuvintele domnului director au ajuns direct la suflete. Și cum să nu plângi? E o binecuvântare ca în viața asta să întâlnim oameni ca tine! Dumnezeu să te mântuiască și să-ți dăruiască Viața Veșnică, dragă și frumoasă Viorica!”,
Victoria Ciocan
Dumnezeu să o odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024