Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat astăzi că va sista negocierile cu omul de afaceri ieşean, Dănuţ Prisecariu cu privire la achiziţionarea ansamblului de locuinţe "Anotimpuri" pe care acesta le-a construit în municipiul Botoşani. Decizia a fost luată potrivit şefului Primăriei ca urmare a opunerii din partea liberalilor cu privire la această idee.
Ovidiu Portariuc anunţase în cadrul unei conferinţe de presă din această lună că intenţionează să cumpere locuinţele din blocul construit de patronul de la Uvertura Mall pentru a le asigura tinerilor din Botoşani, conform unei promisiuni
din campania electorală. Iniţiativa sa a fost criticată de deputatul Costel Şoptică care a ridicat problema costurilor acestei achiziţii, drept urmare, primarul susţine că a stopat negocierile. „
Văzând reacţia celor de la PNL am sistat negocierile în această problemă. Opinia noastră a fost următoarea, aceleaşi construcţii, la acelaşi preţ, una e să le oferi tinerilor în această vară şi alta e să le oferi peste trei ani când s-ar termina construcţia. Deci sursa aceeaşi fie că alocăm bani din buget sau din împrumut şi începem construcţia efectivă în acest an, ele vor fi gata peste trei ani tot pe un buget multianual pentru că nu ne permitem altfel, fie tot printr-un buget multianual am fi achiziţionat aceste blocuri care ar fi fost disponibile în această vară, iar tinerii ar fi putut să intre în apartamente”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a mai spus că la ora actuală cumpărarea acestor locuinţe nici nu mai intră în discuţie în condiţiile în care ar fi fost necesară întocmirea unui proiect de hotărâre în Consiliul Local care nu ar fi avut şanse de a fi adoptat din cauza opoziţiei liberalilor. „
Este clar că nu vom ave sprijinul nici în Consiliul Local şi atunci nu pot să le spun tinerilor decât să aştepte până ne vom duce noi promisiunea la îndeplinire. Eu am vrut să îmi îndeplinesc promisiunea mai repede, faptul că a fost această opoziţie ne face să întârziem cu doi ani şi jumătate, aproape trei cât durează ridicarea unor blocuri. Costul este acelaşi. Câştigam doar timp”, a mai spus
primarul.
CITEŞTE:
Andrei: Dl. deputat Şoptică să facă mai puţin sportul naţional datul cu părerea