Dacă în alte dăţi erau ţinta ironiilor realizatorilor de la „Fotbal Look”, chiar şi la victorii, aceştia au avut numai cuvinte de laudă la adresa roş-alb-albaştrilor după o înfrângere.
La finalul partidei Dinamo – FC Botoşani 1 – 0 din cadrul etapei a XXIV – a din Liga 1 realizatorul şi invitatul din amintita emisiune au remarcat prestaţia moldovenilor şi rezultatul nedrept.
„Nu mă aşteptam ca Botoşaniul să rateze cu atâta seninătate şansele pe care şi le-a creat. O echipă care nu cred că s-a regăsit vreodată în postura de a ataca la Bucureşti atât de uşor vreo trupă. Deci, într-adevăr, un joc foarte bun făcut de Botoşani”,
Cristian Aszalos, jurnalist sportiv.
La polul opus s-a aflat tocmai învingătoarea:
„În schimb, la Dinamo cred că definitorie a fost imaginea cu Popa, fotbalistul adus din Liga 2, care a fugit spre finalul partidei, în prelungiri, cu mingea spre zona de cornere, spre colţul terenului, spre a trage de timp. Cred că acea reacţie a lui Popa caracterizează per total prestaţia dinamoviştilor din această seară”.
În opinia amintitului ziarist, rolul cel mai important în obţinerea de către roş-albi a victoriei l-a avut… Zeiţa Fortuna, care „s-a opus lui Buş şi Kuku şi a ţinut cu Contra şi ai săi în această seară”.
Iar realizatorul emisiunii a tras concluzia.
„Da, clar nemeritată victoria lui Dinamo după cum s-a jucat. Un singur şut pe poartă a avut Dinamo, cel din care s-a marcat”,
Vlad Măcicăşan, realizator Fotbal Look.
Chiar şi comentatorii Look TV au catalogat drept nedrept rezultatul de pe tabelă.
INEDIT: S-a activat patrula școlară, șase elevi au dirijat circulația – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Strategii moderne pentru optimizarea fluxului de documente într-o instituție
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Bolt Food, serviciul pentru livrarea de mâncare, se lansează în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile