Jucătorii de la FC Botoşani au terminat în lacrimi partida cu Sportul Studenţesc. Ciţiva dintre aceştia au stat minute bune întinşi pe gazon, neputînd să creadă că nu au reuşit să cîştige. La vestiare atmosfera era una de înmormîntare. Antrenorul Cristi Popovici, afectat de cele întîmplate, l-a anunţat pe preşedintelui clubului că ar vrea să plece. „Poate ţin eu ghinion”, i-a spus tehnicianul lui Cornel Şfaiţer. Acesta a plecat imediat la Valeriu Iftime, căruia i-a zis de intenţia antrenorului, iar ambii au mers apoi le vestiar să îi încurajeze atît pe tehnicieni, cît şi pe jucători.
La conferinţa de presă Popovici a recunoscut că s-a gîndit să plece. „Da, m-am gîndit să plec. Asta a fost prima mea intenţie. Înainte de meciul cu Sportul am discutat cu jucătorii şi chiar după joc imediat le-am spus că asta era decizia mea. Doar în condiţiile în care conducerea nu îmi asigură continuitatea pînă în ultima etapă rămîn”, a declarat antrenorul roş-alb-albaştrilor. Acesta a primit însă asigurări că va fi sprijinit pînă la finalul sezonului şi, ca atare, s-a hotărît să rămînă.
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile