Ceva peste o sută de oameni de prin municipiu, dar mulți și din mediul rural, s-au adunat joi după-amiază în sala Eminescu de la Hotel Rapsodia la prima conferință județeană a Partidului România Unită (PRU). Formațiune naționalistă cu serioase accente extremiste, PRU a făcut ședință la Botoșani pentru a-și desemna organele de conducere.
Fost președinte interimar și unic candidat la șefia filialei, Andrei Ciubotaru, fiul fostului consilier județean și local Gheorghe Ciubotaru, n-a avut probleme în a prelua și prin vot conducerea organizației.
Dincolo de asta, PRU a încercat să lase și la Botoșani imaginea unui partid naționalist radical. Astfel, în sală s-au putut vedea o femeie și câțiva copii îmbrăcați în straie populare, o mulțime de steaguri tricolore, dar și altele albe cu chipul lui Vlad Țepeș în mijloc, acesta regăsindu-se și pe sigla formațiunii. Unicat ca material de propagandă a fost însă o tijă metalică ce avea mai multe țepe, pe o parte scria ”Botoșani” și avea o poză cu Ștefan cel Mare și Sfânt, iar de cealaltă parte mesajul ”Pace vouă” și o poză cu Vlad Țepeș.
”Aici o să-i tragem în țeapă pe hoți, după care le urăm «pace vouă»”, spunea bărbatul care tot agita... dispozitivul.
Înainte de a se trece la votul propriu-zis, membrii filialei s-au înscris la cuvânt. Primul dintre cei patru care a rostit alocuțiuni, Petru Damian, a citit și o poezie despre care a precizat că a scris-o atunci când a mers la congresul partidului, unde i–a venit inspirația. Religia era combinată cu politica, iar problemele sociale cu... curvăsăreala politică în poezia sa:
E vai de voi, avari de bani
Ca sacii v-ați umplut de bani, de vile, de păduri
Femeile vi le-ați schimbat cu alte prospături.
Petru Damian a făcut aproape o obsesie din faptul că ”boii ne conduc”, lucru pe care l-a afirmat în mai multe rânduri, inclusiv în creația de care vorbeam mai sus.
Întrucât nu se mai oprea din vorbit, unii oameni din sală, sătui să-l asculte, au propus să se voteze tăierea micfrofonului, așa că Petru Damian a plecat de la prezidiu, unde i-a luat locul Ioan Cojocaru, fost membru PP-DD, actual component PRU.
”Pe orice metru pătrat din Botoșani mergem, călcăm pe un geniu”, a spus consilierul local de la Mihai Eminescu, el adăugând că, ”noi avem experiența din a prelua banii publici și a-i băga în buzunare. Nu noi, cei care ne conduc”.
Și acesta a ajuns însă să plictisească asistența.
”Hai d-le, sunt 70 de comune, dacă vorbesc totți atâția”, a protestat un PRU-ist din sală, așa că a rămas și Ioan Cojocaru fără microfon...
Care a ajuns la Mircea Calistru de la Lișna – Sulița, fost consilier județean, care deși a mai trecut și pe la PRM, PNL Tradițional și a cochetat și cu alte formațiuni, s-a prezentat drept liberal vechi de două decenii.
”Aici m-a adus tinerețea pe care am văzut-o în acest partid. Tinereța eu o consider până la 45 de ani”, a spus Mircea Calistru, producând rumoare în sală. Și a trecut mai departe cu îndemnuri de genul, ”v-aș sfătui în primul rînd că trebuie să facem propagandă” & ”trebuie să ne batem cu hoții”, dând totodată asigurări că, ”nici n-am furat și nici n-am să fur niciodată”. Pe Verginel Gireadă l-a prezentat drept ”acel monstru care l-ați trimis în Parlament”, iar pe Costel Șoptică... ”alt monstru”.
”USL-ul la care a pus botul toată lumea în 2012. Dacă puneai morți acolo ieșeau parlamentari”, a mai arătat Mircea Calistru, care a încheiat cu un sfat de atragere a oamenilor în partid: ”indiferent dacă e dușman, să fie tânăr”.
Pe la ședință a fost văzută și Luiza Alexandru, consilier județean fost PSD și PNL. Nu a lipsit nici Bogdan Diaconu, președintele național al PRU, care în startul ședinței a informat membrii de la Botoșani că despre politică o să vorbească mai încolo.
La intrarea în sală au fost postați doi bodyguarzi, care însă după vreo oră de aprinse discursuri au abandondat statul în picioare la poartă și s-au așezat pe fotoliile din holul hotelului.
VEZI ȘI:
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024