Astăzi, 6 decembrie 2014, începând cu ora 14:00, la
Librăria Alexandria din
Uvertura Mall, scriitorul cu rădăcini botoșănene și-a lansat cea mai nouă carte.
În compania lui s-au aflat actrița
Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, Petronela Chiribuță și poeta
Maria Baciu, care a ținut un discurs de început în care a povestit cam toată cartea.
Subiectul sensibil al romanului, a adunat în fața librăriei liceeni cu cărțile scriitorului în brațe, dar și cititori fideli în etate, care își notau conștiincioși discursul în caiete.
Cu un etaj mai sus, domnul
Emilian, din
Sibiu, se uită pe furiș la
Dan Lungu și cartea lui. Bărbatul a venit la
Botoșani să vândă brânză „de tăte felurile” făcută chiar la el în gospodărie. Doar că nu îi prea merge negoțul.
„Nu vine lumea să cumpere. Iaca, colea jos e nu știu ce adunare, aici, sus, iară nu știu ce e, și tot așa”, spune bărbatul cu amărăciune. Lângă el, o vitrină cu cârnați și preparate din carne la care oamenii mai mult se uită, decât cumpără.
Când află că jos, „adunarea” este de fapt o lansare de carte, spune amuzat:
„apăi, lasă-i să-și lanseze ce vor, numai de-or urca toți la mine”.
(C.B.)
CITEȘTE:
Un botoșănean își lansează cartea despre comunism în Norvegia: Jeg er ei kommunistkjerring
[[galerie-foto]]