Eveniment inedit programat pentru mâine la Botoșani.
Vineri, 21 aprilie 2017, orele 11: 30, la sediul Penitenciarului Botoșani, va avea loc lansarea de carte a domnului Gheorghe Florian, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea București.
Autor al unor importante lucrări în domeniul penitenciar, premiate de Uniunea Juriștilor din România, precum “Psihologie penitenciară”, “Prevenirea criminalității. Teorie și practică”, “Fenomenologie penitenciară”, domnia sa a ales și Penitenciarul Botoșani ca locație pentru promovarea lucrării intitulate “Penitenciarul – Ultima autoritate”.
Printre paginile acestei complexe lucrări, cititorii pot regăsi informații cu privire la tendinţele actuale privind instituţiile penitenciare, funcțiile sociale ale pedepsei cu închisoarea, gradul de pericol al delincvenților și deținuților, educația în penitenciare, dar și cele referitoare la “lumea supraveghetorilor din închisori”.
“Lumea penitenciarelor este plină de interes pentru psihologi, sociologi, antropologi dar și pentru juriști și oamenii politici. Această lume cu luminile și mai ales cu umbrele ei este puțin cunoscută și foarte mitologizată. Cartea aceasta ne oferă o frescă uneori cu aspecte dramatice ale acestui univers cu caracteristicile lui, cu ritmurile și ritualurile sale, cu comportamentele umane și trăirile deținuților și personalului, percepute și expuse după o experiență de 40 de ani.”,
Constantin Bălăceanu Stolnici, director onorific al Institutului Francisc I. Rainer de Antropologie al Academiei Române.
Acest eveniment este deschis tuturor colaboratorilor unității penitenciare și persoanelor interesate de problematica mediului penitenciar.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024